La doar 35 de ani, dr. Gabriel Mitroi este medic primar obstetrică-ginecologie în cadrul Spitalului Wellborn şi la Spitalul clinic CF 2 din capitală. Tot aici, mai colaborează şi cu Spitalul euroclinic "Regina Maria" şi, de mai bine de 12 luni, a venit şi la Brăila unde activează în reţeaua privată de sănătate, la West Clinique. Este absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, promoţia 2003, oraş în care a urmat şi stagiul de rezidenţiat la Spitalul de Urgenţă "Floreasca" şi la Universitar. Face parte din branşa medicilor tineri, a celor tentaţi de gândul străinătăţii şi totuşi a preferat să rămână în ţară. De ce? Nici el nu ştie. Dar după o experienţă de aproape 11 ani, poate spune cu siguranţă că a făcut cea mai bună alegere.
Într-un interviu acordat redactorilor "Obiectiv", dr. Gabriel Mitroi s-a arătat îngrijorat de faptul că tot mai multe femei sunt diagnosticate cu cancer mamar şi ovarian şi cresc cazurile de infertilitate.
- Cum aţi ajuns medic ginecolog? Proveniţi dintr-o familie de intelectuali care v-a îndreptat spre acest drum sau a fost o decizie strict personală?
- În liceu mi-a plăcut foarte mult chimia, am fost olimpic la această materie şi m-am gândit să fructific ceea ce-mi place. Da, şi familia a avut o mare contribuţie aici. Mama m-a încurajat că merg la medicină şi a fost şi influenţa fratelui meu mai mare cu 3 ani, care urma pe atunci aceeaşi facultate. Mi-am ales chirurgia ginecologică pentru că încă de prin 2003 era o ramură bine dezvoltată în România, adică îţi găseai cu uşurinţă un loc la privat. Aveai o certitudine că îţi practici meseria şi că nu stai pe margine. Pentru că se găseau foarte greu posturi în spitale de stat. Adică ginecologie poţi să faci şi într-un cabinet dacă nu-ţi găseşti loc în spital şi m-am gândit că ginecologia nu necesită o dotare extraordinară cu intrumentar medical sau aparaturi scumpe. Asta depinde foarte mult de om. Îţi trebuie doar un anestezist bun şi poţi să faci aproape orice operaţie ginecologică.
- De ce chirurgie şi nu medicină internă?
- Chirurgie am vrut neaparat. Asta am simţit că-mi place şi
într-adevăr, acum n-aş putea să stau departe de bisturiu. Pentru că e o sete de adrenalină pe care medicina internă nu ţi-o satisface.
- Ce vă place în mod particular la ceea ce faceţi?
- Mai pasionat sunt de chirurgia laparoscopică, oncologică şi chirurgia mamară. Asta îmi place cu adevărat şi încerc să mă concentrez cât de mult pot pe partea asta.
"Din păcate, de-a lungul timpului am avut şi cazuri în care ştiai că rolul tău e minor şi nu prea puteai să faci mare lucru"
- Care ar fi aspectele mai puţin plăcute la această meserie?
- Există într-adevăr şi câteva aspecte mai puţin plăcute şi anume chirurgia oncologică ginecologică. Prognosticul cazurilor de cancer ovarian în România nu este unul tocmai bun. Pentru vârsta mea, zic eu că este o experienţă destul de mare în chirurgia oncologică. Din păcate, de-a lungul timpului am avut şi cazuri în care ştiai că rolul tău e minor şi nu prea puteai să faci mare lucru. Sunt cazuri care probabil te urmăresc toată viaţa şi na... cu asta trebuie să înveţi să trăieşti. Dar trebuie să te şi lupţi să le dai la o parte pentru că altfel te doboară şi nu mai poţi să-ţi faci meseria. Am lucrat o bună parte de timp şi la Spitalul oncologic Bucureşti, unde am avut un mentor excepţional căruia îi mulţumesc şi acum pentru tot ce a făcut din mine. Este vorba despre doctorul Marius Aldea, de la care am învăţat foarte multe. Am învăţat să nu-mi fie frică, un sentiment absolut normal, firesc de altfel, dar pe care trebuie să ştii să-l controlezi pentru că altfel, trebuie să pleci din branşa asta.
- Financiar vorbind, cum sunteti recompensat ca medic ginecolog după aproape 11 ani de activitate?
- Este în regulă, nu mă plâng. Mai ales că este şi partea asta de privat care este bine dezvoltată. Ştiu că nu toată lumea este norocoasă din acest punct de vedere. Consider că în meseria de doctor trebuie să primeze cel mai mult satisfacţia actului medical şi sper din suflet să gândesc aşa mereu. Ca mai toţi colegii mei, am pornit de jos, cu un salariu de rezident sub 1.000 de lei şi nu poate spune nimeni că aici este vorba despre satisfacţie financiară. M-au ajutat foarte mult şi părinţii la început.
- Există satisfacţii în această carieră? Suficient de mari cât să compenseze timpul dedicat mai mult pacienţilor decât familiei?
- Da, eu aşa zic. Deşi sunt un pic acuzat că nu-mi petrec mai mult timp cu familia, cu fetiţa mea. Actul medical în sine este o satisfacţie enormă. Mai ales atunci când o operaţie îţi iese bine şi pacientul pleacă sănătos acasă. Chiar dacă mi-a intrat în reflex partea asta cu naşterile pe cale naturală, sunt paciente care încă mă mai surprind cu reacţiile lor la naştere. Sunt nişte stări foarte interesante pe care nu le pot descrie, dar care te copleşesc uneori de bucurie. Şi nu mă ascund după deget. Acum există şi satisfacţia financiară.
- Acum aveţi paciente şi la Brăila, la West Clinique. Cum a început această colaborare şi ce intervenţii vă solicită mai mult?
- Cred că s-a împlinit deja un an de când vin aici. Un oraş foarte frumos şi mă bucur că sunt aici. Printr-un coleg chirurg am ajuns aici, care colabora de ceva timp la o clinică în oraş şi m-a întrebat dacă mă interesează şi am zis de ce nu? Important în viaţă este să zici mai întâi «da» şi după aceea să-ţi dai seama că de fapt era «nu». Dacă zici din start «nu» consider că pierzi o oportunitate. Mai bine să regreţi ce faci, decât să regreţi ce nu faci. Vin aici cam la două săptămâni. Acum că s-a deschis şi sala asta mică de operaţii, am început şi să operăm. Facem chirurgie de zi. Adică vin paciente dimineaţă şi spre seară sunt externate. Urmăresc şi câteva sarcini. Chiar am o doamnă care peste 3 săptămâni trebuie să nască. Dar o să vină la Bucureşti pentru că nu am colaborare cu maternitatea de aici.
"Când porneşte travaliul se poate întâmpla orice şi din păcate şi medicina asta are anumite limite."
- E adevărat că tot mai multe paciente aleg naşterile prin operaţii de cezariană? Dumneavoastră ce recomandaţi de regulă?
- Da. Cel puţin la mine cam aşa este. Vin paciente cu indicaţii clare. De foarte multe ori este o necesitate, dar este şi un moft al pacientului. Spun moft pentru că riscurile nu sunt aşa mari, stresul nu este la fel de mare ca la naşterea pe cale vaginală. Nu pot să spun că este una mai bună decât alta la modul general. Pot să spun că se alege cea mai bună variantă pentru fiecare pacient în parte. Din păcate, eu am văzut mai multe complicaţii la naşterea pe cale vaginală. Am lucrat vreo 5 ani în Maternitatea Spitalului Universitar, care cred că este cea mai mare din ţară. Aici pot spune că am văzut câteva drame la naşterea pe cale vaginală. Nu vorbim aici de culpă medicală. Când porneşte travaliul se poate întâmpla orice şi din păcate şi medicina asta are anumite limite.
- În general, care sunt cele mai des întâlnite afecţiuni ginecologice cu care se prezintă pacientele? Există o patologie aparte?
- În afară de infecţii vaginale, candidoze, pe care nici nu le considerăm afecţiuni, foarte frecvent la persoane tinere întâlnim tumorile ovariene, chisturile sau chisturile complexe, fibromul uterin pe care îl depistăm destul de des la persoanele de peste 35 de ani.
Ca patologie aparte, am observat că este infertitilitatea. Foarte des întâlnită este endometrioza, una dintre principale cauze ale infertilităţii. În majoritatea cazurilor, de vină este tendinţa asta ca femeile să se realizeze mai întâi profesional şi după să devină mame. Şi aşa ajung la 35-40 de ani, când şansele să mai faci un copil sunt destul de mici şi dacă rămân, apar şi mai multe complicaţii.
- Există o vârstă ideală pentru o sarcină?
- Pe subiectul ăsta chiar vorbeam recent cu un coleg care spunea că «dacă toate femeile ar încerca să rămăne gravide la 20 de ani, cred că toate ar şi reuşi». Zic eu că este parţial adevărată aprecierea asta. Bineînţeles că o femeie trebuie să facă un copil atunci când se simte pregătită, nu neaparat la 20 de ani. Dar ca idee, la vârsta asta, şansele ca o femeie să râmână gravidă sunt mult mai mari.
"Din păcate este în creştere cancerul de sân"
- Revenind la problemele de sănătate cu care se prezintă pacientele, vă preocupă ceva în mod special ca medic ginecolog?
- Da, din păcate este în creştere cancerul de sân. Pe de o parte, poate că pacientele vin mult mai des la doctor, faţă de alţi ani iar asta este un lucru bun pentru că descoperite în stadiu incipient, tumorile la sân sunt curabile. Dar sunt frecvente cancerele de sân. Aici este foarte important să se fac frecvent screeninguri. La fel de îngrijorător este şi cancerul ovarian care este tot mai des întâlnit în România. Lumea nu prea merge des la medic.
- Ca mijloc de prevenţie ce recomandaţi vaccinul împotriva cancerului de col uterin sau Testul Babeş-Papanicolau?
- Să-şi facă testul Babeş-Papanicolau, acesta este mult mai important decât vaccinul. Acesta se face cam anual, după începerea vieţii sexuale. Dar dacă pacientele mă întreabă dacă e bine să facă şi acest vaccin, eu îl recomand dar nu la oricine. Nu mi se pare în regulă vârsta de la care este recomandat, la 11-15 ani zic eu, este prea mică.
- Care este cea mai mare provocare pe care aţi avut-o până acum în calitate de medic ginecolog?
- Am avut un caz special la care am operat alături de un foarte bun doctor, la Spitalul Muncipal. O femeie însărcinată cu un cancer de col uterin. Era destul de tânără şi ţin minte că venise de la ţară. Nu urmărise sarcina la medic. Nu mai ştiu nimic de ea, dar ştiu că am scos copilul, era bine şi tot în aceeaşi intervenţie am făcut şi intervenţia curativă pentru cancerul de col.
"Medicii de afară au un handicap"
- Sunteţi un medic tânăr, cu multiple atestate şi competenţe în chirurgie. Cum de nu aţi fost recrutat de clinicile străine?
- M-am gândit chiar foarte serios prin anul 4 de rezidenţiat la asta când am făcut cu mai mulţi colegi un curs de suedeză. Eram vreo şase cupluri. Eu cu soţia mea cred că suntem singurii care nu am mai plecat. S-a ivit ceva şi ne-a schimbat planul. Noi suntem şi mai mămoşi, mai apropiaţi de familie, de fraţi, de părinţi şi ne-am răzgândit. Şi consider că am făcut o alegere foarte bună de a rămâne. Poate zic asta pentru că nu mi-a ajuns cuţitul la os, cum zice vorba aceea. Am mulţi prieteni doctori plecaţi afară, în Suedia, Belgia. Acolo de exemplu, medicii nu o să facă niciodată ceea ce fac eu aici. Spre exemplu, la ei sunt centre specializate. Eu ca chirurg nu aş avea voie să operez cancer de ovare pentru că ei au medici care fac doar asta. Adică doar oncologie mamară sau oncologie ovariană. Sunt nişte supraspecializări. Medicii de afară au un handicap. Cel puţin, colegii mei îmi spun că se simt frustraţi din punctul ăsta de vedere pentru că nu fac şi intervenţii dificile, nu au cazuri grele. Profesional nu prea sunt satisfăcuţi dar compensează pe cealaltă parte. Câştigă destul de bine dar nu asta contează cel mai mult.
- Unde vă vedeţi peste 10 ani?
- Eu aş vrea să mă văd tot în ţară şi să fac numai chirurgie ginecologică dar nu numai. Mi-ar plăcea ca asta să fie activitatea de top. Nu pot să stau departe de bisturiu. Mă hrănesc cu treaba asta.
