În zilele de luni, marţi şi miercuri, respectiv 6, 7 şi 8 iulie, începând cu orele 10.00, în localităţile Şuţeşti (la Şcoala gimnazială), Lanurile (la Centrul Social Multifuncţional) şi Valea Cânepii (la Căminul Cultural), au loc întâlniri prilejuite de mesele rotunde ce au ca temă "Multiculturalitatea, valoare locală neevaluată", în cadrul proiectului "Educaţia- Antidotul sărăciei", proiect implementat de Asociaţia Pro Democraţia Club Brăila, în parteneriat cu Fundaţia "Lumina" şi unităţile administrativ teritoriale din cele trei comune.
"Proiectul este finanţat prin Granturile SEE 2009 - 2014, în cadrul Fondului ONG în România, Componenta - Justiţie socială, Subcomponenta - Dezvoltarea comunităţilor rurale interetnice, adresându-se comunităţilor rurale multietnice din localităţile brăilene vizate. În cadrul evenimentelor vor avea loc dezbateri cu privire la dialogul intercultural şi multicultural la şcoală, la serviciu şi în spaţiul public, despre principiile multiculturalităţii (diversitate, egalitate, pluralism, dialog şi dezbatere, autoguvernare, descentralizare), despre implicaţiile politicilor multiculturalităţii: reducerea deficitelor democratice în politicile sociale şi culturale. Moderatorul evenimentelor este Viviana Anghel, expert în politici publice", a precizat Mariana Bâtcă, managerul proiectului.
Cursuri şi ateliere pentru adulţi şi copii
Sursa citată a mai arătat că întâlnirile reunesc factori locali de decizie din Administraţie şi Educaţie, experţi în politici publice, poli de influenţă din comunităţi, formatori de opinii, lideri formali şi informali, membri ai comunităţilor interetnice, beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului, "oameni care fac diferenţa prin fapte demne de multiplicat, care schimbă destine prin exemplul lor de viaţă, spre reducerea disparităţilor existente între grupurile etnice din mediul rural (obiectivul general al proiectului)".
Evenimentele intitulate "Multiculturalitatea, valoare locală neevaluată" fac agenda publică prin faptul că stabilesc acţiuni de autoajutorare, instituie relaţii comunitare armonioase şi active prin crearea unor manifestări publice menite să ducă la creşterea gradului de participare la procesul educaţional, prin organizarea de cursuri şi ateliere atât pentru adulţii, cât şi pentru copiii aflaţi în dificultate, instruiri ce dezvoltă abilităţi practice pentru o viaţă independentă.
Valoarea totală a proiectului este de 82.743,50 euro, din care finanţarea nerambursabilă din Fondul ONG este de 74.447,50 euro, restul de peste 10% fiind partea de cofinanţare a Asociaţiei Pro Democraţia Club Brăila. Necesitatea implementării proiectului, susţin promotorii acestuia, "este dată de situaţia precară socio-economică a comunităţilor rurale, unde gradul de sărăcie şi de excluziune socială sunt mari, iar riscul de sărăcie extremă este de patru ori mai mare în zonele rurale (8,8%) comparativ cu zonele urbane".