Astăzi, de la ora 17.00, în sala de lectură a Bibliotecii Judeţene "Panait Istrati" are loc lansarea cărţii "Monografia ruşilor lipoveni din Brăila", scrisă de prof. Ioan Munteanu. O alocuţiune despre importanţa volumului va susţine Fedosia Jipa Rubanov, preşedinte filialei Brăila a Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România, iar aprecieri critice vor lansa profesorii: Viorel Coman, Octavian Osanu şi Constantin Toader. Monografia evidenţiază contribuţia pe care această comunitate a adus-o Brăilei, dar şi cea mai cunoscută activitate pe care ruşii lipoveni au practicat-o, pescuitul. Volumul este rezultatul proiectului "Monografia ruşilor lipoveni din Brăila - pescuitul, activitate tradiţională", finanţat prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013 în baza contractului semnat cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit în calitate de Autoritate Contractantă, Măsura 2.1.1: Revitalizarea şi valorificarea identităţii comunitare.
Evenimentul este organizat de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România - filiala Brăila.