«Marţea neagră» pentru şoferii brăileni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Marţea neagră» pentru şoferii brăileni

În după-amiaza zilei de marţi, 19 iulie, la ora 12:15, o brăileancă în vârstă de 27 de ani conducea autoturismul pe strada Sebeşului, dinspre Calea Călăraşilor, când l-a acroşat cu partea din faţă pe un pensionar de 84 de ani, care se angajase în traversarea neregulamentară a străzii. Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea sa.
Şoferiţa a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Tot marţi seară, mai precis în jurul orei 21:00, un tânăr de 19 ani din Însurăţei conducea autoturismul pe raza localităţii, când l-a acroşat pe un bărbat de 60 de ani care se deplasa cu bicicleta şi care nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, fiind necesară internarea sa. Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, în cazul biciclistului rezultând o îmbibaţie alcoolică de 0,19 mg/l. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Cel de-al treilea accident rutier al zilei s-a înregistrat în jurul orei 02:40, când un brăilean în vârstă de 20 de ani care conducea autoturismul pe DN 2B, în afara localităţii Silistraru, pe fondul oboselii accentuate, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a şoferului şi a unei pasagere de 18 ani, cei doi fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru îngrijiri medicale.
Tânărul nu consumase alcool.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro