«Lăsaţi banii în pubelă, dacă vreţi să vă scăpăm nepotul!» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Lăsaţi banii în pubelă, dacă vreţi să vă scăpăm nepotul!»

Noi lovituri prin metoda "Accidentul". După ce luni de zile au fost în pauză infracţională, deţinuţii din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi s-au apucat să atace din nou. Trei femei din Brăila au picat în plasa unei reţele de ţepari prin telefon, ele fiind convinse să "arunce" importante sume de bani în pubelele din Parcul Monument şi Grădina Publică. Două dintre victime au fost jecmănite de peste 40.000 de lei, însă suma totală depăşeşte 65.000 de lei (650 milioane lei vechi - n.r.), potrivit unor surse judiciare oficiale. 

Poliţiştii brăileni au reuşit să depisteze şi să reţină o tânără din municipiul Brăila, care a participat, în calitate de complice, la săvârşirea a două infracţiuni de înşelăciune prin telefon, în zilele de 9 şi 10 martie 2014. "Cele două fapte s-au derulat după scenarii aproape identice, iar prejudiciul total se ridică la suma deloc neglijabilă de 40.000 de lei. Victimele, brăilence cu vârste de 53 şi 63 de ani, din municipiu, au fost contactate pe telefonul fix de persoane care s-au recomandat drept rude ale acestora (fiică, respectiv, nepot) şi le-au cerut să le ajute financiar, întrucât au fost implicate în accidente rutiere", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Afectate emoţional de veştile primite, victimele nu s-au mai gândit să verifice informaţia primită şi, conform instrucţiunilor transmise de apelant, au lăsat în două pubele de gunoi din Parcul Monument şi Grădina Publică, sumele de 22.500, respectiv, 17.500 de lei. Când adevăratele rude, contactate ulterior, le-au infirmat implicarea în vreun accident, cele două femei şi-au dat seama că au fost înşelate şi au sesizat Poliţia.
În urma cercetărilor efectuate, anchetatorii au stabilit că cel care coordona "afacerea" se afla în spatele gratiilor, respectiv în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi. Acesta le-a contactat pe cele două victime, iar pentru a le convinge de gravitatea situaţiei a introdus în discuţie şi un aşa-zis avocat. Deţinutul lucra cu persoane aflate în libertate, o brăileancă de 21 de ani fiind cea care a mers pentru a lua banii din coşurile de gunoi.

Victor Aurelian Bucşă dădea ţepe din penitenciar

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, poliţiştii au identificat şi a treia victimă a înşelăciunii prin metoda "Accidentul", ţepuită pe 4 martie 2014. Procurorii precizează că prejudiciul total cauzat celor trei victime a fost de 6.000 de euro şi 38.500 lei (aproximativ 65.500 lei în toate cele trei cazuri). "Aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, suspectul Bucşă Victor Aurelian a indus în eroare trei părţi civile prin intermediul telefonului mobil, folosindu-se de motoda «Accidentul» (...) În vederea ridicării sumelor de bani, suspectul a apelat la cunoştinţe mai vechi, respectiv la suspectul Petre Georgian şi la fosta sa concubină, inculpata Radu Adriana Alina", precizează Biroul de Informare şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.
Pe 9 şi pe 10 martie 2014, Adriana Alina Radu, de 21 de ani, fosta concubină a lui Bucşă, s-a deplasat la locurile de întâlnire stabilite unde, după ce le-a supravegheat pe două din cele trei brăilence ţepuite, a ridicat din două pubele amplasate în loc public, respectiv Parcul Monument şi Grădina Mare, după plecarea victimelor, suma totală de 40.000 de lei.
Procurorii precizează că de fiecare dată tânăra complice şi-a oprit partea ei, respectiv câte 500 de lei pentru fiecare victimă, iar restul banilor i-a dat unei persoane necunoscute, la indicaţiile lui Victor Bucşă, aflat în Penitenciarul Galaţi.
După ce a fost reţinută, Adriana Alina Radu a fost dusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, pentru audieri. Concomitent, procurorii au solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Brăila arestarea preventivă a inculpatei, pentru comiterea a două infracţiuni de complicitate la înşelăciune. Cererea a fost admisă, astfel că tânăra a fost arestată preventiv pentru următoarele 30 de zile.
Procurorii ţin să precizeze că deşi metoda folosită de suspecţi este veche de doi ani, respectiv metoda "Accidentul", modalitatea de inducere în eroare a persoanelor vârstnice este una nouă. Este pentru prima dată când infractorii trimit victimele cu banii într-un loc public, mai precis la coşurile de gunoi, în loc să se prezinte la domiciliile acestora, riscând să fie prinşi de poliţişti.
Cercetările continuă pentru identificarea tuturor celor implicaţi în săvârşirea infracţiunilor din 4, 9 şi 10 martie 2014.

Numărul ţepelor prin metoda "Accidentul" a scăzut la jumătate

Datele statistice deţinute la nivelul Poliţiei Brăila relevă faptul că numărul sesizărilor privind fapte de înşelăciune prin telefon, înregistrate de la începutul anului până în prezent, a scăzut la jumătate faţă de perioada similară a anului 2013. În urma demersurilor susţinute ale poliţiştilor, cetăţenii au înţeles cum să se ferească de cei care le cer bani în mod nejustificat, astfel că în trei din cele şase cazuri înregistrate în acest an, persoanele apelate au dejucat planurile infractorilor. Poliţiştii brăileni atrag din nou atenţia oamenilor să nu discute cu persoane necunoscute despre veniturile proprii şi să nu intre în contact aparent întâmplător cu indivizi care îi abordează sub diferite pretexte. "Dacă sunteţi contactat telefonic de o persoană care pretinde că vă este rudă şi vă roagă să o ajutaţi cu bani, întrucât a produs un accident rutier, încercaţi să vă păstraţi calmul şi să treceţi în revistă aspectele care v-ar putea ajuta să vă daţi seama dacă veştile primite sunt reale (vârsta rudei care pretinde că este, dacă aceasta posedă permis de conducere, locul în care ştiţi că ar trebui să se afle în acel moment, eventual persoanele care o însoţesc sau ar putea să vă ofere informaţii despre aceasta). Dacă cel care vă sună pretinde că este o cunoştinţă a unei rude a dumneavoastră, care a avut un accident, pentru a verifica informaţia, sunaţi pe numărul de telefon pe care comunicaţi de obicei cu presupusa victimă", sunt recomandările transmise de purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila. Brăilenii care primesc astfel de telefoane suspecte trebuie să anunţe imediat Poliţia, apelând numărul unic 112.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro