Liderii liberalilor brăileni susţin cu tărie că decizia Tribunalului Bucureşti de a respinge statutul PNL nu afectează cu nimic poziţia de preşedinte al partidului sau candidatura lui Klaus Iohannis în cursa pentru Cotroceni. Concret, potrivit presei centrale, Tribunalul Bucureşti a respins în data de 8 septembrie modificările aduse statutului PNL la congresul din luna iunie, menţionând că "ia act de lucrările congresului", la care Klaus Iohannis a fost ales preşedinte al formaţiunii, în baza derogărilor privind vechimea necesară în partid. Întrebat în legătură cu situaţia creată, liderul PNL Brăila, Cătălin Boboc, a dat asigurări că în niciun caz nu se pune problema periclitării posibilităţii lui Iohannis de a candida la alegerile prezidenţiale din această toamnă. "Au fost două capete de cerere, primul şi cel mai important este cel referitor la conducere. Acesta a fost acceptat. Instanţa chiar a dispus înregistrarea în registrul partidelor politice a acestor modificări. În privinţa celui de-al doilea capăt de cerere, sunt câteva chestiuni, dar nu pot să vorbesc despre ele pentru că nu am văzut, deocamdată nu este decât minuta şedinţei, încă nu a apărut motivarea. Trebuie să apară în câteva zile. Sunt câteva lucruri referitoare la statut, despre care instanţa spune că n-ar fi în regulă, spre exemplu acea prevedere conform căreia PNL este membru al Partidului Popular European (PPE) şi, spun ei, nu e o problemă, numai că la data la care noi am aprobat statutul nu era, ci urma să devină, formal vorbind, membru al PPE. Până la urmă e o chestiune de nuanţă. Dar nu are nicio legătură. Klaus Iohannis este preşedintele PNL şi candidatul la preşedinţie! Mai mult decât atât, aş spune că acum este chiar oficial. În sensul în care acest cap de cerere a fost reţinut de către instanţă", a declarat Boboc.
Varga: "Am rămas consternat. Maşinăria de vot a PSD-ului funcţionează"
La fel de sigur de posibilitatea de a mai candida în alegerile pentru fotoliul prezidenţial a lui Klaus Iohannis s-a arătat şi deputatul liberal Vasile Varga. Cu toate acestea, PNL-istul nu s-a putut abţine de a-şi manifesta regretul în privinţa faptului că Dănuţ Bădău, cel care a depus contestaţia la Tribunal, îi este un fost coleg. "Nu influenţează candidatura domnului Iohannis. Dar trebuie să văd motivarea ca să pot da un răspuns în calitate de jurist. Vreau să văd, să citesc ca să pot da o interpretare a dispozitivului dat. Instanţa este obligată în termen de 5 zile să îl dispună. Noi vom face contestaţie. Ce să spun, maşinăria de vot a PSD-ului funcţionează. Parte în acest dosar putea să aibă oricare cetăţean al României, mai dureros este că a fost un primar care a fost membru în PNL şi e preşedintele tuturor primarilor de la comune, cel care a făcut această contestaţie. Evident că există calea atacului la Curtea de Apel Bucureşti, unde vom veni cu probe şi se va constata că am acordat o dispensă pentru ca domnul Iohannis să poată candida la preşedenţia partidului. Dispensa a fost în Congres, acesta a validat tot, ca atare nu pot să înţeleg ce s-a putut întâmpla. Am rămas consternat. Dar vom vedea care sunt motivele pe care le-a trecut judecătorul în dispozitiv şi în funcţie de aceasta oricum vom face contestaţie pe calea de atac, care este Curtea de Apel Bucureşti", a declarat Varga. Totodată, liberalul a ţinut să specifice că din punctul lui de vedere acest episod nu este nimic altceva decât o încercare de eliminare din cursă a singurului candidat al dreptei capabil să îl învingă pe Victor Ponta. "A început războiul cu mult timp înainte. Klaus Iohannis este unul care a urcat în ultima perioadă tot timpul câte un punct şi încă unul. Dincolo, în partea cealaltă, domnul Ponta a rămas la cei 38% ai lui şi atunci a apărut această teamă. Fiindcă nu mai există unul de dreapta care să stea în asemenea sondaje. Monica Macovei cu 3-4 puncte, sau Elena Udrea cu 6-7 puncte în sondaj, se vor situa pe un eşichier politic acolo, la perdanţi. Singurul contracandidat pe care îl are domnul Ponta este Klaus Iohannis, dar aşteptăm să vedem ce se întâmplă", a mai completat deputatul.
Până la închiderea ediţiei de ieri a cotidianului nostru, copreşedintele ACL Brăila, liderul PDL-ist Alexandru Nazare, nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere pe acest subiect.
Demn de menţionat este faptul că miercuri, Biroul Electoral Central (BEC) a admis protocoalele de constituire a Alianţei electorale PSD-UNPR-PC şi a Alianţei electorale Alianţa Creştin-Liberală Partidul Naţional Liberal - Partidul Democrat Liberal (ACL PNL-PDL).