«Hailasuc» în şcoli şi licee continuă. Ianca, «sucuri» de 600 lei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Hailasuc» în şcoli şi licee continuă. Ianca, «sucuri» de 600 lei

Donaţiile pentru Cristian Filip, adolescentul de 10 al Brăilei, continuă să curgă la redacţie. Cei care s-au mobilizat de această dată sunt elevii Liceului Teoretic "Constantin Angelescu" din Ianca.
În urma acţiunii "#hai la suc!", derulată în şcoli în cadrul campaniei umanitare "Citostatice pentru Cristi", elevii din Ianca s-au mobilizat şi şi-au donat bănuţii programaţi pentru o ieşire cu prietenii. Astfel, reprezentantul Consiliului Elevilor a reuşit să strângă suma de 600 lei. Banii ne-au fost aduşi ieri la redacţie chiar de către directorul unităţii de învăţământ, prof. Ştefănuţ Dragomir. Alături de donaţii, acesta a ţinut să-i transmită lui Cristi însănătoşire grabnică şi multă putere familiei lui.
O donaţie de 50 euro am primit şi de la dr. Lidia Ţonea, alături de toate gândurile ei bune pentru elevul model al Liceului Pedagogic "D. P. Perpessicius".
De când am demarat campania de strângere de fonduri pentru Cristian Filip şi până în prezent, s-au făcut donaţii în cuantum de 46.827,3 lei şi 647 euro, adică 11.145,45 euro la cursul BNR de ieri. Din toată această sumă, 14.786 lei reprezintă donaţiile făcute de elevii brăileni din municipiu şi judeţ, în cadrul acţiunii "#hai la suc!"
Cristi începe cea de-a treia şedinţă de chimioterapie care durează astăzi şi mâine. El are nevoie în continuare de ajutorul nostru, al tuturor! De aceea, conturile bancare în care se pot face donaţii vor rămâne deschise:
- RO74RZBR0000060015758942 - deschis la Raiffeisen Bank
- RO18CECEC001946229018440 - deschis la CEC, ambele deschise pe numele tatălui adolescentului, Nicolae Filip.
Cei care vor să facă donaţii direct la redacţie se pot prezenta la sediul cotidianului "Obiectiv", din strada Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2, programul fiind zilnic, 10.00 - 17.00. Numele donatorilor şi sumele donate vor fi făcute publice în ediţiile de a doua zi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro