Ieri, pe o vreme însorită, foarte bună pentru fotbal, 50 de copii de la Academia de Fotbal Stars şi de la Dacia Unirea au jucat fotbal o oră şi jumătate pentru Cristi. La evenimentul umanitar iniţiat de senatorul PNL Cătălin Boboc şi la care au fost prezenţi deputatul liberal Vasile Varga, Florin Cârligea, principalul finanţator al Daciei Unirea, preşedintele echipei brăilene, Valentin Avramescu, antrenorul Alin Pânzaru şi căpitanul echipei de la Dunăre, Sorin Frunză, s-au strâns 2.939 lei pentru Cristian Filip. La această sumă au contribuit nu numai cei menţionaţi, ci şi părinţii copiilor care au jucat fotbal, antrenorii echipelor participante, Daniel Decă, preşedintele Comisiei de Arbitri din cadrul AJF Brăila, dar şi persoanele care au mai dorit să participe la acest eveniment sportiv caritabil.
Pe terenul de fotbal s-au înfruntat echipe de la două categorii de vârstă, iar disputele au fost spectaculoase. Cei de la grupa 2008, coordonaţi de Victor Olenic, respectiv Alexandru Balaban, au fost cei mai drăgălaşi, au captat atenţia spectatorilor prin dârzenia de care au dat dovadă. Lupta condusă în teren de un arbitru de conjunctură, Costel Roşu, titular al echipei de seniori Dacia Unirea, a fost acerbă. S-au marcat puţine goluri, însă fazele de poartă au fost electrizante. Pe jumătatea cealaltă de teren s-au înfruntat fotbaliştii de la grupa 2004, echipele fiind antrenate de doi mari fotbalişti formaţi pe plan local, Daniel Pleşa, la Stars şi Laurenţiu Ivan, la Dacia Unirea. La această categorie de vârstă jocul a fost mai tacticizat, iar câştig de cauză a avut echipa Academiei Stars, formaţie care deja are un palmares impresionant, cu multe turnee importante câştigate în ţară.
"Le-am povestit copiilor de la Stars despre situaţia în care se găseşte un coleg de-al lor şi ei au fost foarte receptivi. Mă bucur că la acest eveniment umanitar au venit atât de mulţi copii, părinţi dar şi alte persoane care au aflat de acţiunea noastră", a declarat senatorul Cătălin Boboc.