Duminică, de la ora 18.00, la Casa Tineretului se va juca tragi-comedia "Gaiţele" de Al. Kiriţescu, montată de regizorul Radu Nichifor. Premieră a stagiunii 2010-2011, "Gaiţele" s-a bucurat în această perioadă de aprecierea publicului, dar şi a specialiştilor. A fost prezent în Festivalul de teatru "Euroart" de la Iaşi în 2012 şi la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi în 2013, unde actriţa Ramona Gângă Terente a primit Premiul Ex aequo pentru cea mai bună actriţă în rol secundar. Alături de ea mai joacă: Monica Zugravu Ivaşcu, Flori Popa, Cătălina Nedelea, Elena Andron, Dan Moldoveanu, Zane Jarcu, Marcel Turcoianu, Valentin Terente, Corina Borş, Camelia Dilbea. În această creaţie dramatică, regizorul Radu Nichifor merge dincolo de umorul replicilor şi situaţiilor, care aduce pe scenă o lume autentică, deloc prăfuită şi "foarte actuală", se precizează în comunicatul de presă al instituţiei. Scenografia şi costumele sunt realizate de Vioara Bara, iar muzica aparţine lui Cornel Cristei.