Sâmbătă, pentru a patra oară consecutiv, Clubul "Dumi Gym" în colaborare cu Primăria Ianca organizează o etapă de zonă a Campionatului Naţional de culturism, o competiţie la care vor fi prezenţi sportivi de la toate cluburile afiliate la federaţia de specialitate din Moldova. La finalul acestei acţiuni va fi organizată şi Cupa oraşului Ianca, la care vor participa doar sportivii seniori şi juniori ce vor ocupa primele locuri la fiecare categorie de greutate. Clubul organizator va fi reprezentat de zece culturişti, Alin Stăvărache, Costel Grigore, Adrian Dinu, Florin Oncioiu, Gabriel Alexe, Florian Stoilescu, Sorin Pănescu, Cătălin Gatiu, Marius Murgu, Paul Buleandră.
"An de an, numeroşi iubitori ai culturismului din Ianca şi din Brăila au asistat la această competiţie, care pot spune că deja a devenit tradiţională în oraşul nostru. Având şi în acest an sprijinul primarului Fănel Chiriţă, sper să ne achităm cu brio de sarcinile organizatorice, dar să obţinem şi cât mai multe calificări la etapa finală. Foarte interesantă şi spectaculoasă va fi şi competiţia în urma căreia vor fi desemnaţi câştigătorii Cupei oraşului Ianca", a declarat Daniel Dumitrescu, preşedintele clubului Dumi Gym.