«Dacă Stancu ar fi fost liberal, ar fi fost deja suspendat» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Dacă Stancu ar fi fost liberal, ar fi fost deja suspendat»

Vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal Ludovic Orban a petrecut de Ziua Marinei la Brăila. Fostul ministru al Transporturilor în Guvernul Tăriceanu a dat curs invitaţiei liberalilor brăileni şi a participat la tradiţionalele evenimente dedicate zilei de 15 august. Acesta a ocupat un loc lângă autorităţile locale şi a urmărit îndeaproape acţiunile efectuate de flotila militară a Dunării, despre care a spus, uşor amuzat, că "funcţionează" dar nu la parametrii normali. "La cât de lungă e Dunărea ne-ar trebui de trei ori mai multe nave...ar trebui alocate resurse finaciare pentru a mări flotila militară", a precizat Orban, ca o scurtă paratenză.
Lăsând glumele la o parte, vicepreşedintele PNL de la nivel central a anunţat, la Brăila, şi startul campaniei electorale a partidului, care va fi chiar luni, 18 august, când liberalii vor începe strângerea de semnături pentru ca Iohannis, candidatul PNL, să fie acceptat în cursa prezidenţială.
Legat de alegeri, Orban a mai adăugat că, la nivel naţional, PNL este în cursul finalizării programului de ţară al candidatului şi definitivării strategiei de campanie. Dovadă că în PNL "se munceşte", Orban a evidenţiat cele mai mari probleme cu care se confrunta acum economia. El nu a trecut cu vederea nici "foamea de bani" din Guvernul Ponta, care, în opinia lui, a condus la evaziune fiscală, la un trend economic descendent, la creşterea accizei cu 7 eurocenţi la combustibil sau la cote de contribuţie socială exagerate. " Motivele care au dus la aşa ceva este crunta nepricepere a lui Victor Ponta în probleme economice şi mai ales a echipei guvernamentale care este la pământ. Nu poţi să guvernezi România cu neamurile şi cu grădinţele! Foamea de bani în an electoral a fost mult mai importantă decât sănătatea economică a României", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, Ludovic Orban.

"După părerea mea ar trebui să-şi dea demisia!"

Vicepreşedintele liberal s-a arătat convins că, dacă şeful PSD, Gheorghe Bunea Stancu ar fi fost membru PNL, acesta ar fi fost deja suspendat, dacă nu chiar exclus definitiv din partid. Pentru a-şi întări afirmaţiile, Orban a dat dat şi câteva exemple concrete. "Cu siguranţă l-am fi suspendat. Noi avem cazul lui Romeo Stăvărache, suspendat la nici 3 zile după ce s-a dispus arestul preventive, şi pe domnul Ogăraru l-am dat afară din partid", a explicat sursa citată. Cu alte cuvinte, fostul ministru al Transporturilor, spune că PSD trebuie scos din conducerea Consiliului Judeţean Brăila pentru "a termina odată cu modul arbitrar de conducere, corupţia şi cu modul abuziv de alocare a resurselor financiare", acte încurajate în opinia liberalului, chiar de premierul României.
" Victor Ponta este singura salvare pentru toţi aceşti PSD-işti care sunt la ora actuală în vizorul Justiţiei pentru faptele pe care le-au comis. Eu nu am auzit nici pănă astăzi ca domnul Ponta să se fi dezis de domnul Bunea Stancu. Disperarea PSD este frica de puşcărie. Am văzut şi eu în presa locală şi centrală ameninţarea domnului Bunea Stancu când a afirmat că nu pleacă singur, o să tragă şi pe alţii după el. S-ar putea ca domnul Ponta să aibă o oarecare rezervă în acest sens. Oricum eu îl aştept pe Bunea Stancu să tragă şi pe alţii după el", a transmis jovial vicepreşedintele PNL. În concluzie, Orban a spus că, "dacă mai are o urmă de bun simţ (n.r. - Stancu) faţă de brăileni, după părerea mea ar trebui să-şi dea demisia!".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro