• în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule
Tânăr din Chiscani, cercetat penal pentru infracțiuni la regimul rutier. El conducea un moped fără numere de înmatriculare, însă s-a stabilit că tânărul nu avea permis.
La data de 1 august, la ora 19:50, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila au oprit în trafic un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din comuna Chiscani. Acesta conducea un moped pe raza localității de domiciliu, fără a avea plăcuțe cu numere de înmatriculare.
”În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat”, au transmis polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.