«Braicar» se pregăteşte să pună sechestru pe maşinile parcate ilegal | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Braicar» se pregăteşte să pună sechestru pe maşinile parcate ilegal

Fiţi atenţi unde parcaţi! Începe campania de ridicare a maşinilor parcate aiurea pe domeniul public sau privat al oraşului nostru. "Braicar", operatorul căruia Consiliul Local Municipal i-a încredinţat acest serviciu specializat, a reuşit, zilele trecute, să cumpere o maşină specială la mâna a doua pe care a dat 176.000 lei plus TVA de la o firmă din Bucureşti care ridica până nu demult maşinile din Capitală.
Autovehiculul a ajuns deja la "Braicar" şi, deocamdată, echipa care operează pe noua autospecială se "antrenează". Peste câteva zile însă Poliţia Locală şi "Braicar" vor intra efectiv în pâine cu ridicarea maşinilor, regula fiind aceea că Poliţia constată abaterea de la lege şi dispune apoi ridicarea autoturismului lăsat parcat sau staţionat ilegal.
Maşinile astfel sechestrate vor fi duse la Depoul "Braicar" din Radu Negru, de unde proprietarii le vor putea recupera după plata a circa 700 lei - serviciul de ridicare/ transport/ depozitare prestat de operatorul "Braicar". Plus o amendă de maximum 400 lei de la Poliţia Locală.

HCLM veche, investiţie nouă, utilaj SH

Proprietarii de maşini ar face bine să fie mai grijulii când vine vorba despre locul în care îşi vor lăsa maşinile, întrucât, în câteva zile, va fi demarată campania de ridicare de pe domeniul public a autovehiculelor parcate sau staţionate ilegal.
După un an de la intrarea în vigoare a hotărârii prin care societăţii "Braicar" i-a fost delegată gestionarea serviciului de ridicare/ transport/ depozitare şi eliberare a vehiculelor staţionate sau parcate neregulamentar, precum şi a celor fără stăpân sau a celor abandonate pe domeniul public al municipiului, compania a reuşit să-şi cumpere autospeciala de care avea nevoie pentru a presta acest serviciu.
După o primă încercare nereuşită de a cumpăra la mâna a doua o astfel de autoutilitară, în sensul că la licitaţia din iunie organizată de "Braicar" nu s-a depus nicio ofertă, zilele trecute, la a doua încercare, compania a reuşit să atribuie contractul.
Potrivit informaţiilor disponibile în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) la procedura organizată de "Braicar" s-a înscris un singur ofertant de la care unitatea a cumpărat maşina mult-dorită. Este vorba despre "Ilcor Auto Eco" din Bucureşti, care a oferit preţul cerut de "Braicar" - 176.000 lei plus TVA - nimeni alta decât firma care s-a ocupat, până nu demult, de ridicarea maşinilor pe raza Capitalei. Compania a fost înfiinţată în septembrie 2008 de Ionel Cornel Petruţ (50%) şi de Potecaru Ilie (50%), administrator fiind Vieru Viorel-Victor. Ilie Potecaru şi Viorel Victor deţin împreună mai multe firme cu sediul în Bucureşti, iar Ionel Cornel Petruţ este, potrivit presei centrale, ginerele lui Dincă Gheorghe, poreclit "Gheorghiţă al lui Vasiloi" şi face parte din clanul "Vasiloi" care controleaza lumea interlopă din sectorul 6, după decăderea clanului fraţilor Nuţu şi Sile Cămătaru.

Gura presei: furnizorul are "trecut" interesant

Aceleaşi surse susţin că un alt apropiat al "Ilcor Auto Eco" este şi comisarul de poliţie, în rezervă, Eftimie Cristinel - fost candidat la funcţia de primar la Primăria Sectorului 6, ales consilier pe listele PPDD, el fiind juristul companiei. În luna mai 2009 societatea a fost preluată, doar ca paravan, de soţia lui Vieru Viorel-Victor, Vieru Vasilica cu 50% şi de Lazăr Marian Alexandru (50%) asociat cu Eftimie Cristinel la compania de pază şi protectie "Wolf Activ Group". În conformitate cu datele din cel mai recent bilanţ "Ilcor" a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 4,87 milioane cu o pierdere netă de 1,55 milioane lei, ultimul an cu profit fiind 2010, când compania a avut cifră de afaceri de 7 milioane lei şi un beneficiu de 0,54 milioane lei.
"La finele lunii iulie a avut loc licitaţia la care s-a prezentat un singur ofertant, o firmă din Bucureşti căreia în final i-a fost atribuit contractul la preţul cerut de noi. Maşina a şi ajuns la noi, este la Depoul din Radu Negru şi deocamdată se fac manevre cu ea pentru ca echipajul care o deserveşte să se obişnuiască mai bine cu toate comenzile", ne-a declarat directorul SC "Braicar", Cornel Săndulescu.
Întrebat când preconizează să înceapă efectiv ridicarea maşinilor de pe raza municipiului, sursa citată a explicat: "în câteva zile ieşim pe străzi. Regula este ca Poliţia Locală să constate în teren abaterea, în ce priveşte un autovehicol parcat sau staţionat neregulamentar ori abandonat pe domeniul public, iar noi vom răspunde apelului acesteia de a veni la faţa locului pentru a ridica respectiva maşină".

În ce condiţii se dispune ridicarea maşinii

Regulamentul privind activitatea de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a maşinilor, aprobat prin HCLM 190/2013 precizează că ţinta o reprezintă maşinile care, printre altele, parchează în zone cu "Oprirea Interzisă" sau "Staţionarea Interzisă", opresc pe trecerile la nivel cu calea ferată sau la o distanţă mai mică de 50 m înainte şi după acestea, pe poduri, în curbe, pe trecerile de pietoni, în intersecţii, în staţiile mijloacelor de transport în comun sau pe pistele pentru pietoni şi pentru biciclişti. În ce priveşte staţionarea maşinilor, se va dispune ridicarea maşinilor în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară, în zona indicatorului "Staţionarea interzisă", pe drumurile publice cu lăţime mai mică de 6 m precum şi pe trotuare dacă se restricţionează accesul pietonal la mai puţin de 1,5 m. Aceeaşi măsură se va lua şi în cazul vehiculelor oprite sau staţionate pe alveole, peluze, rigole şi insule de dirijare a traficului, în parcuri, în zonele destinate exclusiv traficului pietonal, în zonele verzi, sau în locurile special amenajate autovehiculelor pentru persoane cu handicap. Vor fi ridicate, de asemenea, şi maşinile aflate pe domeniul public sau privat al municipiului expuse în scopuri comerciale în alte spaţii decât cele special amenajate în acest sens, dar şi cele care nu deţin plăcuţe de înmatriculare sau elemente de identificare ale maşinii sau a proprietarului, precum şi vehiculele fără stăpân sau cele abandonate.
Constatarea opririi sau a staţionării neregulamentare şi dispunerea măsurii de ridicare a maşinii se efectuează de către poliţiştii locali din cadrul Poliţiei Locale Brăila sau de către Poliţia Rutieră.
După întocmirea procesului verbal de constatare, agentul constatator va solicita "Braicar" să trimită platforma pentru a ridica maşina. Procesul verbal de ridicare va fi însoţit şi de poze ale maşinii din 4 unghiuri diferite.
Programul în care "Braicar" răspunde solicitărilor de a trimite platforma pentru ridicare maşini este non-stop de luni orele 06.00 până sâmbătă orele 18.00, iar eliberarea maşinilor de la Depoul "Braicar" din Radu Negru se face de luni până sâmbătă între 8.00 şi 22.00, iar duminica între 8.00 şi 14.00. Important de precizat este faptul că pe durata depozitării, până la eliberare, maşinile sunt în custodia "Braicar", care răspunde de ele conform legii.

Locuri de parcare limitate

Potrivit textului de hotărâre, pentru fiecare zi cât este ţinută în spaţiul special de depozitare din incinta "Braicar", proprietarul maşinii trebuie să plătească o taxă de staţionare de 385 lei, plus o taxă de ridicare şi transport, în valoare de 325 lei, la care se adaugă amenda aplicată de Poliţia Locală, ce poate ajunge până la 400 lei.
De precizat că din august anul trecut, de la intrarea în vigoare a HCLM 190/2013 Poliţia Locală, în colaborare cu "Braicar", au ridicat de pe domeniul public doar câteva zeci de autoturisme.
Cele mai multe dintre acestea erau expuse la vânzare în spaţii neautorizate, iar celelalte erau parcate necorespunzător, încurcând accesul în incinta unor instituţii publice.
Astfel, nu a rămas fără urmări faptul că primii vizaţi au fost samsarii care îşi expuneau maşini la vânzare pe domeniul public, ocupând abuziv intersecţii intens circulate, precum cea dintre bulevardul Dorobanţilor cu strada Şcolilor. Imediat după ce au fost ridicate câteva autoturisme, samsarii au "fugit" din intersecţiile pe care le sufocaseră ani buni.
"Războiul" a fost câştigat, însă, doar parţial, fiindcă, în loc să se îndrepte spre târgul auto organizat de Primărie în incinta oborului duminical, samsarii s-au mutat, mai nou, în parcările supermarketurilor, unde spaţiul este proprietate privată, iar reprezentanţii Primăriei nu mai au autoritate.
Nu trebuie uitat însă un aspect foarte important şi anume acela că nu există suficiente locuri de parcare unde brăilenii să îşi poată lăsa maşinile. În cartierele de blocuri sunt amenajate circa 10.000 locuri de parcare, mult mai puţine decât maşinile existente. Din păcate, deşi autoturismele se înmulţesc continuu, posibilitatea amenajării de noi parcări, în sensul clasic al cuvântului, nu prea mai există. Primăria a identificat în jur de 40 de zone, în prezent, terenuri virane sau spaţii verzi neîngrijite - unde ar putea fi amenajate, în total, până în 1.500 de locuri de parcare. În rest, nu mai există posibilitatea fizică, adică terenuri disponibile, unde să poată fi construite parcări.

Cât plătesc alţii pentru recuperarea maşinii ridicate

Oficial, în Timişoara sunt înmatriculate aproximativ 200.000 de autovehicule, pentru care există de zece ori mai puţine locuri de parcare. Cei care parchează în locuri nepermise se pot trezi cu maşina ridicată. Taxa de recuperare este de 573 de lei plus amenda.
La Iaşi, taxa este de 100 de lei pentru deblocarea roţilor şi 332 de lei transportul în locul de depozitare, bani la care se adaugă amenda contravenţională.
În Braşov, cel care a parcat în loc nepermis şi i-a fost ridicată maşina trebuie să scoată din buzunar 380 de lei. În schimb, oraşul are mai multe locuri de parcare decât exemplele anterioare, raportul fiind de două autovehicule/ loc de parcare.
În Bucureşti, doar în sectoarele 2 şi 5 nu se ridică maşini. În sectorul 3, ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor/ remorcilor staţionate neregulamentar costă 646 de lei, în sectorul 4 - 496 de lei pentru depozitare, plus 310 lei/zi dacă recuperarea depăşeşte 24 de ore, iar în sectorul 6 - unde a operat firma Ilcor Auto Eco SRL, de la care a cumpărat Braicar platforma - între 677 (sub 2.500 kg) şi 2.600 de lei (peste 3.500 kg), sume la care se adaugă, evident, amenda. În sectorul 1 sunt cele mai mici taxe: 248 lei pentru ridicare, 186 lei pentru transport, 65 lei pentru fiecare zi ce depăşeşte primele 24 de ore de la ridicare. La aceste tarife se adaugă amenda, care - important de ştiut - se poate plăti în cuantum de 50 la sută, în termen de 48 de ore.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro