Casa "Petre Ştefănescu Goangă" găzduieşte sâmbătă, de la ora 11.00, vernisajul expoziţiei foto "Brăila veche în imagini", prilej cu care se va realiza şi o sesiune de videoproiecţii pe aceeaşi temă. Evenimentul este prilejuit de Zilele Europene ale Patrimoniului, când se va lansa şi materialul informativ "Ipostaze spaţiale ale valorilor renaşterii în Brăila modernă". De asemenea, Direcţia pentru Cultură va organiza o călătorie itinerantă prin Brăila pentru conştientizarea sentimentului de apartenenţă comună la valorile municipiului Brăila. La ora 10.00 toţi cei interesaţi trebuie să fie prezenţi la Ceasul monumental, de unde se va pleca şi se vor vizita: ansamblurile arhitecturale din Piaţa Traian şi Poligon, Fântâna, Statuia lui Traian, geamia transformată în biserică, Centrul cultural "Nicăpetre", Grădiniţa nr. 9, Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati". Ei vor beneficia şi de explicaţii oferite de un specialist în patrimoniu.
Expoziţia va fi deschisă în perioada 20 - 29 septembrie 2014.
Manifestările sunt organizate de Biblioteca judeţeană "Panait Istrati" în parteneriat cu Arhivele Naţionale, Casa muzicii "P. Ştefănescu Goangă" şi Direcţia pentru Cultură.