Trei indivizi implicaţi în traficul de droguri de risc şi care au căzut în plasa ofiţerilor SCCO la începutul lunii septembrie - după ce le-au dat ţigări cu cannabis sătenilor din Chichineţu, comuna Ciocile - au fost trimişi în judecată, din dispoziţia procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Brăila. Arestaţi preventiv din data de 4 septembrie 2014, Gheorghe Văduva-Micu, zis "Cristi", Marian Micu (unchiul acestuia) şi Florin Cristian Manciu, zis "Florin", vor fi judecaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată, respectiv complicitate la această infracţiune gravă.
Oamenii legii au reuşit să pună la punct probele împotriva celor trei inculpaţi după ce Gheorghe Văduva-Micu a recunoscut în faţa procurorului DIICOT că este un înrăit consumator de droguri şi că a cumpărat, în două tranşe, circa 600 de grame de cannabis (haşiş) de la un albanez din Bucureşti, cu suma totală de 9.000 de lei. Florin Cristian Manciu le-a spus anchetatorilor că respectivele droguri fuseseră cumpărate din capitala Greciei, Atena, de la un dealer albanez.
Termosul cu droguri
În ziua de 2 septembrie 2014, ofiţerii SCCO Brăila s-au sesizat din oficiu cu privire la introducerea unei importante cantităţi de droguri pe teritoriul judeţului. Suspectul numărul unu, Gheorghe Văduva-Micu, de 27 de ani, domiciliat în oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, venise la unchiul său, Marian Micu, în satul Chichineţu, comuna Ciocile, însoţit de amicul său, Florin Cristian Manciu, zis "Florin". Potrivit procurorilor DIICOT - Biroul Teritorial Brăila, Gheorghe Văduva-Micu deţinea o importantă cantitate de cannabis destinată comercializării. Existau, de asemenea, indicii că drogurile fuseseră aduse din Grecia, ascunse într-un termos.
A doua zi, 3 septembrie 2014, la solicitarea DIICOT, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brăila a emis un mandat de percheziţie domiciliară în temeiul căruia poliţiştii i-au scotocit locuinţa lui Marian Micu, fără a descoperi, însă, drogurile aduse de nepotul traficant. În locuinţa percheziţionată, poliţiştii i-au găsit pe inculpaţii Marian Micu, Gheorghe Văduva-Micu şi Florin Cristian Manciu, precum şi pe concubina lui Marian, care n-avea nicio legătură cu "afacerea" nepotului din Voluntari.
"Proprietarul locuinţei, inculpatul Marian Micu, le-a declarat poliţiştilor că nu deţinea droguri la domiciliu, însă, cu puţin timp în urmă, fusese rugat de nepotul său, Văduva-Micu Gheorghe, să ducă la un vecin un recipient al cărui conţinut nu îl cunoştea. Recipientul a fost predat poliţiei judiciare de către persoana depozitară, constatându-se faptul că acesta conţinea o substanţă vegetală de culoare verde şi miros specific", precizează surse DIICOT. Asupra inculpatului Văduva-Micu oamenii legii au găsit suma de 4.800 de lei, provenită din vânzarea haşişului, bani care au fost ridicaţi în vederea confiscării.
Imediat după descindere, substanţa vegetală găsită la Chichineţu a fost supusă analizelor de laborator. Prin raportul nr. 2652299 din 11 septembrie 2014 al Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor Constanţa s-a comunicat că proba înaintată este compusă din 342,2 grame de cannabis, constituind drog de risc înscris în Tabelul-anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 (republicată).
Demn de remarcat este faptul că, după reţinerea suspecţilor, au fost audiaţi mai mulţi martori, inclusiv săteni din Chichineţu, cărora li s-a oferit pentru consum doze de cannabis. Toţi aceştia au acuzat "mai multe stări, respectiv tuse puternică, râs fără motiv şi, în final, leşin".
A venit la Chichineţu ca să salveze drogurile
Audiat imediat după destructurarea reţelei de traficanţi, "inculpatul Văduva-Micu Gheorghe a declarat că este consumator de droguri şi că a cumpărat, în două tranşe, circa 600 de grame cannabis (200 grame cu preţul de 3.000 lei, respectiv 400 grame pe care a plătit suma de 6.000 lei ) de la un albanez din municipiul Bucureşti". Văduva a mai spus că din prima cantitate de droguri a consumat, dar a şi vândut, cu 30 de lei gramul, iar din cea de-a doua cantitate a consumat atât el cât şi prietenii săi, cărora le-a oferit cannabis "pe gratis".
Potrivit anchetatorilor, traficantul de droguri aflase că poliţia făcea percheziţii în oraşul Voluntari, Ilfov, motiv pentru care a venit în satul Chichineţu, aducând cu sine şi drogurile. Inculpatul a recunoscut că a dat droguri unor tineri aflaţi în locuinţa unchiului său, însă nu a dat şi nume.
Cel de-al doilea inculpat, Marian Micu, a recunoscut comiterea infracţiunii, declarând că ştia că nepotul său, Văduva-Micu Gheorghe era consumator de cannabis, oferindu-i droguri şi lui, de mai multe ori, dar "refuzându-l de fiecare dată". Micu a confirmat că inculpatul a confecţionat de mai multe ori ţigări cu cannabis atunci când se afla la locuinţa sa, ţigări pe care le-a fumat împreună cu inculpatul Manciu Florin-Cristian sau le-a oferit pentru consum şi altor persoane.
În fine, inculpatul Florin Cristian Manciu a recunoscut şi el comiterea faptelor, declarând iniţial că l-a însoţit pe Văduva-Micu în Atena, Grecia, de unde acesta a cumpărat o cantitate de cannabis de la un albanez. Drogurile au fost aduse la Bucureşti, iar cei doi inculpaţi au consumat de mai multe ori din ele. Manciu a mai spus că a asistat la perfectarea tranzacţiilor, Văduva-Micu fiind contactat de diverşi consumatori care doreau să cumpere droguri. De regulă, Gheorghe Văduva-Micu vindea drogurile cu 36-45 lei gramul, în funcţie de cantitatea solicitată. Nu în ultimul rând, Florin Manciu a confirmat că Marian Micu cunoştea ce anume adusese nepotul său în recipient şi că acesta îl ascunsese la un vecin, chiar înainte ca poliţiştii că facă percheziţia.
"Inculpaţii au recunoscut comiterea faptelor şi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi cu prilejul analizării propunerii de arestare preventivă, inculpatul Manciu Florin-Cristian nuanţându-şi declaraţia, în sensul că a presupus doar că drogurile fuseseră aduse din Grecia, fără a putea susţine acest lucru cu certitudine", precizează sursa citată.
Gheorghe Văduva-Micu este recidivist, fiind condamnat, în 2011, la 3 ani şi 6 luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere.
Cei trei traficanţi de droguri au fost arestaţi preventiv pe data de 4 septembrie 2014.