* suspecții sunt doi asistenţi medicali din cadrul respectivului spital din Bucureşti * poliţiştii brăileni fac cercetări în acest dosar privind furtul de medicamente, fiind efectuate controale într-o localitate din Brăila unde ar fi casa părinţilor unuia dintre suspecţi şi unde ar fi fost găsite medicamente
Medicamente sustrase de asistenți medicali din cadrul unui spital din București, depozitate într-o locuinţă din județul Brăila, pentru a fi vândute cetăţenilor. Poliţiştii au efectuat percheziţii şi se pare că au găsit cantităţi de medicamente, potivit unor surse judiciare.
La data de 13 mai 2022, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brăila s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, începând cu anul 2015, o femeie în vârstă de 54 de ani și un bărbat în vârstă de 58 de ani, ambii din județul Ilfov, în calitate de asistenți medicali în cadrul unui spital din București, ar fi sustras în mod sistematic medicamente și materiale medicale, pe care le-ar fi depozitat în județul Brăila.
„În cauză, a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor și a situației de fapt, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare, complicitate la delapidare și spălare a banilor, conform Legii nr. 129/2019, pentru prevenirea și combaterea spălării banilor”, au transmis poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.