Noua premieră de la Teatrul "Maria Filotti", "Îndoiala", a dat ocazia publicului brăilean să întâlnească un tânăr regizor din Cluj, de numai 28 de ani, Eugen Gyemant, care s-a remarcat prin montările sale ce îmbină fermecător doze de filosofie cu doze de umor, lucru ce atrage publicul rafinat. A mai montat la Teatrul de Comedie "Cum am învăţat să conduc", la Teatrul de pe Lipscani "Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare" şi "Bullet over Lipscani". O reprezentaţie cu "Îndoiala" este programată şi pentru acest weekend, în sala Studio.
- De ce "Îndoiala"?
- Sunt un mare admirator al autorului, ştiu toate cele 15 piese ale lui. Sunt incredibile, este foarte diferit de toţi ceilalţi. Este filosofie, dar este spusă într-un mod simplu, se urmăreşte totul cu sufletul la gură. Piesa este construită perfect.
- De ce nu ai optat pentru o schimbare de loc, de timp?
- Din ce am observat la aceste două reprezentaţii de până acum, lumea găseşte lucruri cu care să se identifice în ciuda locului, timpului diferit în care este plasată povestea. Aşa cum spune şi autorul, această piesă este o parabolă şi atunci acţiunea se putea petrece oriunde, oricând, nu conta. Important este mesajul, care rămâne foarte interesant pentru că nu este unul explicit, arătat cu degetul şi băgat în ochi.
- Totul iniţial se bazează pe contrastul alb/negru, numai că la final nu se mai ştie, unde e alb, unde e negru?
- Aceasta este miza textului, a spectacolului, să păstrăm îndoiala până la capăt. Noi am imaginat o soluţie, dar am încercat să disimulăm şi de câte ori balanţa înclina într-o parte încercam să o echilibrăm în partea cealaltă pentru ca publicul să fie tot timpul fentat.
- Ce obstacole ai întâmpinat la montare?
- Lucrul cel mai dificil a fost faptul că pentru acest text ar fi fost nevoie de mai multă tihnă, să aşezăm lucrurile mai mult, iar acest lucru a dus la panică, la criză, la îndoieli. Am repetat cam şase săptămâni. Cel mai greu lucru a fost să păstrăm lucrurile pe muchia de cuţit, să nu se dezechilibreze lucrurile într-o parte sau în alta. Dacă publicul ar fi fost convins că unul dintre personaje are dreptate şi nu ar fi surprins pe parcurs că nu e aşa şi ar rămâne cu aceeaşi convingere, pentru mine ar însemna un eşec. A fost o muncă de criminal şi detectiv, noi fiind criminalii şi publicul detectivii.
- De ce Ramona Gîngă poartă un costum care sugerează că personajul ei lucrează în armată?
- Am vrut să transpunem pentru publicul nostru faptul că este o familie specială. În text este vorba de un copil de culoare. Reacţiile pe care le-ar naşte în contextul piesei acest lucru sunt diferite la noi, şi am căutat un alt lucru care să ţină de meseria părinţilor. Contextul rasial l-am mutat într-un context cultural, o familie cu valori extrem de tradiţionaliste.
"Trecem prin experienţe care ne fac să ne îndoim de valorile părinţilor noştri"
- Ai avut în vedere îndoiala în privinţa alegerilor noastre zilnice sau în privinţa credinţei?
- Cu cât sunt mai puternice anumite lucruri în care credem, cu atât e mai dureros momentul în care ne îndoim de aceste lucruri, când ne lovim de ceva care ne face să ne îndoim, să ne pierdem credinţa, să punem la îndoială lucrurile pe care le credem, binele şi răul. Acestea sunt cele mai puternice convingeri pe care le avem, binele şi răul, fiecare în felul lui, dar în momentul în care ni se întâmplă nişte lucruri care ne şochează sau ne scot din matca noastră ne reevaluăm valorile, binele şi răul. Este un lucru necesar pentru că nimeni nu ştie cu adevărat care este binele şi care este răul şi atunci este bine ca din când în când să fim obligaţi să regândim lucrurile şi să le repunem într-o scară a valorilor.
- Dar nu avem nişte valori? De ce să le contestăm?
- Sigur, fiecare are nişte valori, dar în momentul în care suntem obligaţi să ne confruntăm s-ar putea să descoperim că nu suntem chiar atât de siguri de valorile noastre pentru că alţii sunt la fel de siguri de altele. Cum ar fi de exemplu, în această piesă, ce faci ca să protejezi inocenţa? Ce-i dai? Iubire şi libertate, cum procedează părintele Flynn, deşi asta, dusă la extrem, poate să nască monştri, sau le furi libertatea copiilor dar ştii că sunt protejaţi şi că nu li se poate întâmpla nimic rău? Dar şi asta îi poate distruge, la fel cum îi poate distruge libertatea prea mare.
- Şi atunci?
- Nu ştiu. La această întrebare nu există un răspuns, este o problemă pe care trebuie să ne-o punem. Fiecare trebuie să hotărască pentru el. Nu există nimic mai important decât să hotărâm ce facem cu viaţa noastra. Este primul lucru pentru care trebuie să alocăm timp.
- Dar ne îndoim sau nu?
- Din păcate nu putem să fim copii şi să aşteptăm să ia alţii decizii pentru noi. Trebuie să creştem mari şi trecem prin experienţe care ne fac să ne îndoim de valorile părinţilor noştri, ne dăm seama că şi ei sunt nişte oameni. Experienţa ar fi folositoare dacă într-o altă viaţă am trece prin exact aceleaşi experienţe prin care am mai trecut.
