«Încă de acum şapte ani, de la venirea în primărie, am vrut să înfiinţez în Brăila un skate park pentru tineri» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Încă de acum şapte ani, de la venirea în primărie, am vrut să înfiinţez în Brăila un skate park pentru tineri»

Fostul arhitect şef al Brăilei, Marian Ion, actual candidat independent la funcţia de primar al Brăilei, arată că a dorit să facă în mai multe rânduri propuneri pentru dezvoltarea oraşului, însă dintr-un motiv sau altul i s-au refuzat iniţiative. "Nu aş putea spune că am fost împiedicat, dar nici susţinut. Prin urmare, vreau să promovez acum, în al 11-lea ceas, aceste idei, care, deşi mai vechi, par SF pentru unele persoane chiar şi astăzi. Acum să văd cum le consideră brăilenii, pe care eu doresc să îi implic pe viitor în deciziile luate pentru oraş. Sunt adeptul dialogului şi nu al monologului."
Arhitectul Marian Ion face publice schiţele unui proiect de skate park destinat tinerilor brăileni pe care doreşte, printre altele, să îl înfiinţeze în mandatul de primar. Parcul tematic va include o serie de dotări destinate mai multor tipuri de sporturi contemporane.
Acesta va fi poziţionat lângă baza sportivă Spartacus, Gradina Mare, şi va fi dotat cu toate modulele necesare bunei desfăşurări în siguranţă a activităţilor specifice.

Tipuri de activităţi: skateboarding, role, biciclete, trial bike, climbing, bouldering, dirt jumping
Tipuri de dotări pentru parc: Bară pătrată, half pipe, kickere, mini ramp, quoter pipe cu jumper intre ele, seturi de scări, piramide şi funboxuri.
Ataşat, veţi regăsi şi prezentarea proiectului în imagini randate 3D.

"În 2009, am propus acest proiect exact pe acel amplasament de lângă baza sportivă Spartacus de la Grădina Mare. La vremea aceea mi s-a spus că nu este momentul unui asemenea parc. Ei bine, în mandatul meu va fi momentul! Pentru că tinerii brăileni merită să se bucure de un skateparc modern, cu toate dotările.
La momentul realizări proiectului, adică în 2009, costurile parcului erau estimate undeva la 130 mii de euro. Probabil acum ar ajunge la nu mai mult de 150 de mii. Brăilenilor care consideră că acesta este un cost mare le spun ceva ce poate nu ştiu: bugetul local prevăzut pe 2017 în municipiul Brăila este de 72 milioane euro, dintre care 24%, sunt prevăzuţi pentru investiţii şi dezvoltare urbană (nu pe întreţinere!). Aceasta înseamnă un buget de cca 17,3 milioane de euro, de unde rezultă că pentru skate park suma cheltuită ar fi infimă privind prin prisma fondurilor disponibile.
Bugetul nu este secret, el se află deja pe site-ul primăriei, unde poate fi verificat de către fiecare cetăţean", declară arhitectul Marian Ion.."

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro