* sâmbătă, un bărbat de 49 de ani, din Brăila, a fost prins de polițiști cu un cuțit tip briceag în lungime totală de 40 de cm, care a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor
Cuțitarul de la cafe-bar. La data de 15 aprilie, în jurul orei 14:20, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila - Biroul Ordine Publică au observat un bărbat din Brăila care intra în incinta unui cafe-bar de pe raza muncipiului, având asupra sa un obiect tăietor-înțepător. “Polițiștii au procedat la identificarea persoanei în cauză, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Brăila, iar în urma efectuării controlului corporal au descoperit asupra acestuia un cuțit tip briceag în lungime totală de 40 de cm, pe care l-au ridicat în vederea continuării cercetărilor”, au precizat polițiștii.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.