Social Media

LOCAL

Consumau alcool în zona blocurilor “hexagoane”. Jandarmii i-au prins și i-au amendat

Publicat

în

•  jandarmii au sancționat contravențional doi tineri din municipiu, cu vârste de 23 de ani, respectiv 24 de ani, deoarece consumau băuturi alcoolice în spațiu public, pe strada Delfinului
 
În acest sfârșit de săptămână, jandarmii brăileni au sancționat contravențional doi tineri din municipiu, cu vârste de 23 de ani, respectiv 24 de ani, deoarece consumau băuturi alcoolice în spațiu public. Aceștia au fost depistați pe strada Delfinului, în zona blocurilor “hexagoane” – așa cum este ea cunoscută brăilenilor. Tinerii au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 200 lei. Cu o seară înainte, pe 13 mai, un adolescent a deranjat liniștea locuitorilor din acea zonă, fiind amendat cu suma de 200 lei. “Zonele aglomerate din municipiu vor rămâne în atenția noastră, pentru a ne asigura că sunt respectate normele de conviețuire socială. Reamintim cetățenilor că, potrivit prevederilor Legii n. 61/1991 republicată, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice precum: drumuri publice, în parcuri, stadioane și terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări se sancționează cu amendă!”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Brăila.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile