Social Media

ADMINISTRAȚIE

Consiliul Județean Brăila continuă investiția în sport, copii și performanță

• pentru anul 2026 este propusă menținerea bugetului destinat sportului la nivelul de 2 milioane de lei, aceeași sumă alocată și în 2025, în ciuda unui buget județean mai redus • fondurile vor continua să sprijine cluburile sportive, copiii și juniorii, sportivii de performanță și organizarea competițiilor • președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac, a subliniat că susținerea sportului reprezintă o investiție în comunitate și că eventualele verificări privind finanțările nu vor afecta sprijinul acordat sportului brăilean • administrația județeană consideră sportul o componentă esențială pentru educație, sănătate și dezvoltarea tinerilor

Publicat

în

• ⏱ 3 minute citire
Consiliul Județean Brăila continuă investiția în sport, copii și performanță

Vineri, 12 iunie 2026, va avea loc ședința extraordinară a Consiliului Județean Brăila, iar unul dintre punctele importante de pe ordinea de zi vizează aprobarea Regulamentului privind condițiile, criteriile și procedura de finanțare a programelor sportive de utilitate publică.

Pentru anul 2026, Consiliul Județean Brăila propune menținerea sumei alocate sportului la același nivel ca în anul 2025, respectiv 2.000.000 lei, chiar dacă bugetul instituției este mai mic.

Prin acest demers, continuăm sprijinul acordat sportului brăilean, cluburilor care desfășoară activitate constantă, copiilor și juniorilor, sportivilor de performanță și structurilor sportive care reprezintă județul Brăila în competiții locale, naționale și internaționale.

În ultimii ani, Consiliul Județean Brăila a susținut mai multe ramuri sportive, printre care handbalul, baschetul, fotbalul, karate, șahul, voleiul, dansul sportiv, kartingul etc. Finanțările acordate au mers către cluburi care au format sportivi, au organizat competiții, au reprezentat Brăila și au contribuit la dezvoltarea sportului de masă și de performanță.

Brăila are rezultate care confirmă această direcție. Cluburile finanțate au obținut prin sportivii legitimați medalii la competiții naționale și internaționale și au continuat să atragă copii și tineri către sport, disciplină și competiție.

Considerăm că sportul înseamnă sănătate, educație, performanță și șansă pentru tineri. În spatele fiecărui rezultat se află muncă, sacrificii, antrenori dedicați, părinți implicați și cluburi care au nevoie de sprijin pentru a merge mai bine.

Consiliul Județean Brăila a susținut sportul brăilean în mod constant și va continua să facă acest lucru. Brăila are sportivi valoroși, antrenori dedicați și cluburi care merită sprijin. În spatele fiecărui rezultat există sportivi care muncesc de zi, antrenori care formează caractere, părinți care fac eforturi și oameni care țin în viața sportul brăilean. Consiliul Județean Brăila va rămâne un partener al sportului, pentru că această susținere înseamnă investiție în comunitate.

Pentru mine, susținerea sportului nu este o temă de moment și nu este o decizie luată în funcție de presiuni sau atacuri publice. Este o responsabilitate față de Brăila. Am spus mereu că trebuie să investim în copii, în juniori, în performanță și în structuri sportive care muncesc serios și duc numele județului mai departe.

Faptul că au existat verificări care au vizat finanțarea sportului nu schimbă direcția noastră. Consiliul Județean Brăila a pus la dispoziție documentele solicitate și va colabora instituțional ori de câte ori este nevoie. Dar sportul brăilean nu trebuie blocat, judecat la grămadă sau transformat într-o armă politică.

Sportul trebuie susținut, nu folosit în lupte publice. Iar noi vom continua să sprijinim cluburile care muncesc, copiii care visează, sportivii care performează și oamenii care construiesc, prin sport, o imagine frumoasă pentru județul Brăila.” – Francisk Iulian Chiriac, președinte Consiliul Județean Brăila

Consiliul Județean Brăila va continua să trateze sportul ca pe o componentă importantă a dezvoltării comunității. Finanțarea programelor sportive de utilitate publică rămâne un instrument prin care administrația județeană susține performanța, educația prin sport și accesul copiilor și tinerilor la activități sportive organizate.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile