Social Media

CULTURĂ

Concert la Casa Tineretului. Opereta „Crai Nou”, de Ciprian Porumbescu, revine la Brăila

Publicat

în

• de Ziua Națională a României, orchestra, corul, soliștii și baletul Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați vor fi prezenți pe scena Casei Tineretului • prețul biletului a fost redus la 20 de lei de persoană, iar elevii vor avea 50% reducere suplimentară, precizează organizatorii spectacolului
 
Joi, 1 Decembrie 2022, de la ora 18.30 – cu prilejul celebrării Zilei Naționale a României – pe scena Casei Tineretului, de pe Calea Călărașilor, are loc spectacolul prezentat de artiștii prestigiosului Teatru Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați.
„Opereta „Crai Nou”, de Ciprian Porumbescu, revine pe scena din Brăila, o inițiativă a Filarmonicii „Lyra – George Cavadia”, care se bucură de sprijinul Consiliul Județean, al Primăriei Municipiului Brăila și de parteneriatul binecunoscutei instituții de cultură, Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” Galați”, precizează, într-un comunicat, prof. Alexandra Gurgu, secretarul muzical al Filarmonicii „Lyra – George Cavadia” Brăila.
Astfel, în zi de sărbătoare, orchestra, corul, soliștii și baletul prestigiosului Teatru gălățean vor pune în valoare partitura primei operete românești, „Crai Nou”, de Ciprian Porumbescu, care a avut premiera la Brașov, în anul 1882, pe un text de Vasile Alecsandri, de data aceasta în viziunea regizorală a lui Adrian Mărginean și cu maestrul Eugen Dan Drăgoi la pupitrul dirijoral. Coregrafia este asigurată de Gabriela Gegea, scenografia de Andreea Săndulescu, iar dirijor al corului este Daniel Nistor.
„Pentru a veni în întâmpinarea dumneavoastră și pentru a sărbători împreună un asemenea eveniment, Filarmonica „Lyra – George Cavadia” și Consiliul Județean Brăila au hotărât reducerea prețului biletului la 20 de lei (adulți, pensionari și studenți), elevii beneficiind de o reducere suplimentară de 50%”, a mai precizat sursa citată.
Biletele se pot achiziționa de la Agenția Filarmonicii „Lyra – George Cavadia” Brăila, din Strada Ana Aslan nr. 29, sau online, de pe platforma BLT.ro (https://www.blt.ro/crai-nou-braila.html).

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile