Bernd Lucke încearcă să reîncălzească o ciorbă care i-a profitat politic după criza greacă. Atunci, ca proaspăt fondator și lider al Alternativei pentru Germania (AfD), partid...
* PSD-istul brăilean susține că deși România este pe locul 10 în acest top care vizează mortalitatea în pandemie la nivel global, acest lucru este extrem...
Nici nu îmi mai aduc aminte câți ani au trecut de când împreună cu colegii de la “Obiectiv” am încercat să aflăm, pe cale legală, ce...
* este vorba despre semaforizarea intersecției de la Calea Galați cu Strada Cezar Petrescu, o propunere recentă a consilierului municipal PNL Ionel Alexandru, care nu a...
* chiar dacă municipiul Brăila a înregistrat o scădere a incidenței de coronavirus față de săptămâna trecută, ajungând sub pragul de 4 la 1.000 de locuitori,...
* acțiunea de plantare a făcut parte din proiectul “Stejari pentru eroi”, inițiat în 2019 de Muzeul din Ianca și directorul acestuia, prof. Ion M. Bărbuceanu...
* miercuri, prima instanță a dat soluția în dosarul în care fostul președinte al Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, dar și vicepreședintele instituției, Florin Mija,...
* atleta brăileană a avut un sezon de sală excelent * Mocanu a cucerit patru medalii de aur și a stabilit un nou record național la...
* locatarii unor blocuri de pe strada Roșiorilor și-au rezervat locuri încă de la începutul anului trecut, când abia se punea problema ca în zonă să...
Premierul Florin Citu a anunțat data de 1 iunie ca fiind orizontul de așteptare al începutului pentru revenirea la normalitate. Un termen ce pare prea îndepărtat...