* excepție fac cei care desfășoară activități și în această perioadă, cum sunt educatorii și cadrele didactice care au ore la clasele terminale de gimnaziu și liceu ...
În anul de grație 2021 simțim pe deplin efectele neînțelesei democrații din România, născută, teoretic la sfârșitul lui 1989. Guverne, fie de stânga sau de dreapta,...
* așa se prezintă, mai nou, ședințele de CLM Brăila lunare, care au loc în sistem video * dacă până în decembrie 2020 votul aleșilor și...
* acesta a postat, recent, un mesaj pe rețelele de socializare în care l-a criticat pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, după episodul cu morții de COVID-19,...
* măsura a fost luată în cazul unor autoturisme considerate abandonate, ai căror proprietari nu s-au conformat somațiilor de a elibera spațiul ocupat abuziv * unul...
* acesta a declarat că ”salută” candidatura deputatului PNL Alexandru Popa și și-a exprimat speranța că, după alegeri, în filiala Brăila a PNL se vor limpezi...
* este vorba despre redevența pe care Societatea Administraţia Pieţelor şi Târgurilor SA Brăila o are de plătit pentru bunurile pe care Primăria i le-a pus...
* potrivit reprezentanților constructorilor, lucrările avansează fără probleme * aceștia au precizat că turnurile de pe ambele maluri sunt gata, mai puțin o parte pe care...
* dacă în urmă cu doi ani, spitalele erau pline de pacienţi cu gripă, infecţii respiratorii şi pneumonii, anul trecut, adică în sezonul 2020-2021, cea mai...
* organizat de Școala Populară de Arte „Vespasian Lungu”, concursul este la cea de-a XII-a ediție și va avea loc în data de 27 aprilie 2021...