De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică, „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă...
* așa cum era de așteptat, Guvernul Nicolae Ciucă a trecut, ieri, de votul Parlamentului, iar mai apoi miniștrii și-au depus jurământul la Cotroceni * doar...
* procurorii Direcţiei Naţionale Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data...
* în urma lucrărilor de decopertare au ieșit la iveală cantități importante de piatră cubică și lave folosite pe vremuri pentru pavarea trotuarelor și a carosabilului...
* în Seria a II-a s-a încheiat turul iar Viitorul Cireșu este lider de toamnă * în Seria I mai sunt trei etape Sezonul de...
Canoanele modei generează un adevărat dezastru ecologic, iar reciclarea și cumpărăturile făcute în mod responsabil pot diminua acest fenomen sufocant pentru mediu, mai ales în această...
* în contextul în care, ieri, în Parlamentul României aveau loc audierile miniștrilor propuși în Cabinetul Nicolae Ciucă, am încercat să vedem care sunt opiniile politicienilor...
* cele două reprezentații vor avea loc sâmbătă, respectiv duminică, la Sala Mare * spectatorii pot achiziționa bilete de la Agenția teatrală sau online pe site-ul...
* conducerea se schimbă în această săptămână și deja au început plecările * Samara Da Silva Vieira este prima jucătoare care părăsește HC Dunărea * beneficiara...
* pe seturi: 25-18; 25-20; 19-25; 22-25; 15-12 * este cea de a doua victorie realizată de echipa brăileană în acest sezon competițional al Diviziei A2...