Social Media

Politică

Guvernul Ciucă, mumă sau ciumă

Timp de citire: 14 minute

* în contextul în care, ieri, în Parlamentul României aveau loc audierile miniștrilor propuși în Cabinetul Nicolae Ciucă, am încercat să vedem care sunt opiniile politicienilor brăileni privind noul Executiv * europarlamentarul PSD Mihai Tudose a precizat că prioritară este rezolvarea crizei cauzată de pandemia COVID-19, dar și anumite măsuri fiscale și și-a manifestat speranța că noua formulă guvernamentală va funcționa * deputatul PNL Alexandru Popa a explicat că deși nu este de acord cu o formulă alături de PSD, este conștient că țara trebuie să iasă din criza politică, pentru că are alte probleme mai importante * de cealaltă parte parlamentarii AUR, dar și reprezentanții USR Brăila susțin că avem de-a face cu o „monstruoasă coaliție” formată din marionete
 
Ce speranțe și-au făcut în legătură cu Guvernul Nicolae Ciucă și care ar trebui să fie prioritățile noului Executiv – asta am încercat să aflăm de la aleșii și politicienii Brăilei. În contextul în care, ieri, în Comisiile din Parlament au avut loc audierile celor propuși să facă parte din Cabinetul Ciucă, redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” au luat legătura cu principalii performeri de pe scena politică brăileană, pentru a vedea ce așteptări au aceștia de la noul guvern format din PSD, PNL, UDMR și reprezentanți ai minorităților.
Întrebat care ar trebui să fie prioritatea Guvernului Ciucă, europarlamentarul PSD Brăila, Mihai Tudose, a afirmat că nu discutăm doar despre o singură chestiune, ci despre mai multe situații ce trebuie rezolvate rapid, dacă dorim ca România să fie readusă pe o linie normală. Acesta a dat câteva exemple de situații care speră să își găsească soluție de la nivelul echipei guvernamentale care se formează, făcând referire în primul rând la pandemia COVID-19 și la creșterea prețurilor la energie.
”Așteptările mele, ale noastre, sunt de fapt ale întregii Românii. Nu există o prioritate zero. De fapt, sunt mai multe. Este o prioritate și sistemul sanitar, cu tot ce înseamnă ieșirea din valul 4 și pregătirea pentru valul 5. Cu o logică coerentă, la tot ceea ce înseamnă coordonare prin Ministerul Sănătății și celelalte ministere, dar totuși coordonarea ar trebui să se facă de la Ministerul Sănătății și nu de la Interne. Pentru că până la urmă Ministerul de Interne aplică niște norme sau veghează la respectarea unor norme și nu ia decizii în ceea ce privește Sănătatea. Decizii epidemiologice. Ceea ce e o schimbare de paradigmă, eu zic că în bine. Sunt măsuri așteptate – de fapt, oamenii nu așteaptă măsurile, așteaptă rezultatele, concretizarea acestor măsuri -, în ceea ce privește evoluția prețurilor la Energie. Sunt măsurile fiscale care să ducă la îmbunătățirea colectării și să nu mai existe aceste probleme. Gen: acolo nu mai sunt bani de salarii la sistemul sanitar, nu sunt bani de pensii – după cum am auzit în ultimul timp. Dar trebuie coerență guvernamentală și disciplinară. Și înțeleg că în buget – pentru că așa s-a stabilit la negocierile în Coaliție, un procent însemnat 7% din PIB pentru investiții și de asemenea demararea procedurilor privind absorbția de fonduri pe PNRR. Că e foarte important! Mai e o lună practic. Poate să intre numai anul acesta un miliard de euro în România. Dar care să fie cheltuit frumos, judicios pentru România, nu pe modelul USR, dăm o mulțime de bani la consultanță, ne alegem cu niște diagnostice, dacă vreți, dar nu vine și tratamentul. Adică să nu cheltuim toți banii pe diagnostic și să nu mai avem bani de tratament”, a declarat Tudose.
Social-democratul a adăugat că toți cei din noul Guvern trebuie să fie extrem de conștienți de faptul că nu va mai exista o ”lună de miere” în care să poată spune că abia au venit la conducere. Și asta pentru că, potrivit lui Tudose: ”pacientul numit România nu mai are așa de mult timp la dispoziție. Dacă nu o înzdrăvenim repede, anumite lucruri devin de nereparat”.
Întrebat în legătură cu posibilitatea ca lucrurile să nu iasă tocmai în regulă dintr-o colaborare între PSD și PNL, având în vedere ceea ce s-a întâmplat în perioada Uniunii Social Liberale, Tudose a precizat că speră ca de această dată lucrurile să funcționeze, deoarece contextul este unul diferit.
”Sperăm într-o colaborare. Nu trebuie să ne înfrățim, să ne iubim. Este vorba despre votul comun și tot ce s-a negociat în această perioadă de două săptămâni, trei săptămâni de acum, să fie implementat. Dacă lucrurile nu vor funcționa, vom vedea pe parcurs. Deocamdată sperăm că da. Era singura soluție. Mai exista soluția anticipatelor, dar asta conform procedurilor și termenelor legale din România, însemna martie. Și până atunci nu se întâmpla nimic bun, se întâmplau eventual o mulțime de lucruri rele”, a explicat europarlamentarul.
 
Rotaru a prezentat o listă lungă de priorități
La rândul său, președintele PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru, a precizat că forurile tutelare ale partidului au aprobat intrarea la guvernare și această structură a noului Executiv, chiar dacă alegerea pe care au avut-o de făcut a fost fie un pachet de măsuri sociale, fie desemnarea premierului. În acest context, potrivit lui Rotaru, social-democrații și-au ales și ministerele cu ajutorul cărora să poată implementa o serie de măsuri pe care le-au prevăzut în program. Rotaru a dorit să precizeze pe scurt toate lucrurile pe care le consideră prioritare pentru România în primă fază.
”Dacă pornim de la priorități, e de analizat pe mai multe planuri. O primă urgență ar fi rectificarea bugetară. Pentru că au fost semnale că nu mai sunt bani de salarii, de pensii și așa mai departe. și pe zona socială sunt probleme și aceasta ar fi o prioritate. Tot prioritate o reprezintă elaborarea și fundamentare bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale. Și sigur, dacă o luăm într-o ordine, trebuie stabilită o ierarhie, dar eu cred că gestionarea pandemiei ar trebui să rămână, de asemenea, pe primul plan. Pentru că este în continuare o problemă majoră cu care se confruntă România. Dacă, să spunem, criza politică s-a încheiat cumva, astăzi, discutăm în continuare de criză sanitară, de criză economică, socială și în contextul ăsta, prima problemă care trebuie gestionată este pandemia. Cu teste extinse, cu anchete epidemiologice având ca țintă restrângerea contaminării, cu diagnostic și tratament în ambulatoriu, și poate nu în ultimul rând cu medicamente antivirale în farmacii, care să poată fi eliberate pe bază de rețetă și să nu se mai procure de la piață, colțul străzii sau din orice alte surse”, a declarat Rotaru.
Acesta a mai vorbit și despre măsuri economice prin care statul să vină în sprijinul mediului de afaceri, puternic afectat de pandemie, dar și de creșterea prețurilor pe mai multe paliere.
”Poate aici ar trebui văzut și ce e de făcut cu salvarea firmelor românești, acolo unde statul este acționar majoritar, prin infuzie de capital. Sprijinirea agriculturii. Pentru că aceasta va fi și este foarte afectată de creșterea imputurilor la tot ceea ce înseamnă semințe, ierbicite, insecticide, fundicide, combustibil, îngrășăminte și așa mai departe. Aici va trebui văzut ce măsură va trebui luată în perioada următoare, cu prioritate. Și poate nu în ultimul rând, măsurile sociale, în domeniul muncii, care să vizeze, creșterea salariului minim, așa cum s-a discutat de la 2.300 la 2.550 lei. Creșterea punctului de pensie de la 1.442 la 1.586 lei. Creșterea pensiei minime care înseamnă 25%, de la 800 lei la 1.000 lei. Și creșterea alocațiilor, așa cum s-a discutat, cu 40% pentru copiii de până la 2 ani și de la 427 lei la 600 lei pentru cealaltă categorie, peste doi ani”, a mai adăugat sursa citată, făcând totodată referire și la măsuri de compensare a facturilor la utilități, astfel încât românii să treacă de această iarnă.
Întrebat în legătură cu colaborarea cu PNL-iștii și Rotaru a precizat că a fost momentul ca partidele să dea dovadă de responsabilitate, având în vedere contextul în care se află România.
”Sigur că este destul de delicat și de multe ori inconfortabil să ajungi la masă cu cei care au avut atât de multe epitete și atât de multe acuze la adresa PSD-ului. Noi am demonstrat, sigur, așa mai scrâșnind din dinți, că suntem responsabili și că ne asumăm ieșirea României din această situație. Și sperăm ca măsurile și Guvernul pe care îl vom investi, sper, mâine (n.r. – astăzi), să aibă și pârghiile, și capacitatea organizatorică, și tot ceea ce înseamnă resurse pentru a debloca și a realiza programul de guvernare”, a conchis acesta.
 
Popa susține că era nevoie de stabilizarea politică a țării
Tot în legătură cu așteptările privind noul Guvern l-am întrebat și pe președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care a precizat că prioritare sunt măsurile privind gestionarea pandemiei. De asemenea, acesta a vorbit și despre măsuri de compensare a creșterii prețurilor la energie. Cât despre colaborarea cu PSD, Popa nu s-a arătat foarte încântat, însă a precizat că nu are de gând să plece din interiorul PNL, deoarece a ajuns în Parlament ca reprezentant al liberalilor.
”Timpul ne va arăta dacă am făcut o alegere bună sau greșită privind acestă colaborare cu PSD. Știți destul de bine că decizia mea este de a rămâne în Partidul Național Liberal. Eu am datorii vizavi de filiala pe care o reprezint, am datorii față de cetățenii care m-au trimis în Parlamentul României. Oamenii m-au trimis pe listele PNL și eu am datoria de a-i reprezenta din partea PNL. Voturile nu au fost pe persoană fizică, ci au fost acordate întregii organizații și nu pot să îmi bat joc de munca depusă. Nu voi pleca. Nu sunt încântat de ceea ce s-a întâmplat cu această alianță. Cu toate că nu sunt în continuare de acord cu ea, sper să iasă și lucruri bune”, a declarat Popa.
 
USR-iștii, critici cu oamenii din Guvernul Ciucă
Președintele organizației municipale a USR Brăila, Nicușor Ciocan, a precizat că partidul din care face parte a intrat oficial în opoziție, dar că nu va ataca gratuit acest Guvern, ci doar eventualele derapaje. Ciocan a ținut să lanseze un atac la adresa președintelui României, Klaus Iohannis, pe care îl consideră principalul vinovat de modul în care s-a ajuns la formarea acestui Guvern între PNL, PSD și UDMR. Ciocan și-a exprimat speranțele că viitorul premier, Nicolae Ciucă va fi lăsat să guverneze, deoarece deși era deschis unor negocieri cu USR, din păcate, acest lucru nu i-a fost permis. Tot în aceeași notă, Ciocan a criticat o parte dintre propunerile pentru diferite ministere cu care au venit social-democrații și liberalii, subliniind că aceștia nu au pregătirea necesară. USR-istul a punctat că în opinia sa avem de-a face cu un Guvern format din marionete și oameni dispensabili, care să poată fi schimbați imediat de către ambele tabere, însă nicidecum cu profesioniști, deși aceștia există atât la PNL cât și la PSD.
 
AUR atacă dur Guvernul PSD-PNL și pe Klaus Iohannis
Redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” au încercat să obțină o reacție și de la parlamentarii AUR Brăila, deputatul Ciprian Ciubuc și senatorul Andrei Hangan, iar aceștia ne-au transmis un punct de vedere comun, prin intermediul deputatului. Ciubuc a lansat un atac dur la adresa președintelui Klaus Iohannis și a Guvernului PNL-PSD, precizând că șeful statului a lipsit de la ședința solemnă a plenului Parlamentului dedicată Zilei Naționale a României și împlinirii a 103 ani de la Marea Unire, sfidând românii așa cum a făcut-o în ultimele luni, situație care spune multe. În schimb, susține Ciubuc, acesta a fost preocupat de negocieri cu PSD în așa fel încât să aleagă un ”ministru al Justiției docil, ascultător de ordine și la mâna lui… surpriză Cătălin Predoiu”. Tot cu această ocazie, parlamentarii AUR au atras atenția că, UDMR, al treilea partener al acestei guvernări are de asemenea interese și ”va face în continuare jocul Ungariei, șantajând PNL și PSD, pentru a ceda suveranitatea țării”.
Ciubuc a afirmat că din punctul său de vedere acest Guvern are ca scop doar „împărțirea miliardelor” care îi vor îndatora pe români mulți ani de acum înainte.
”Alianța PSD^PNL este alianța instaurării Dictaturii de la nivel mondial și în România. Nu îi vom lăsa să facă asta, dacă va trebui ne vom lega cu lanțuri în Parlament, iar românii vor face o nouă revoluție dacă va fi cazul. Nu atingeți copiii românilor, nu injectați copii de 5-11 ani, cu un vaccin experimental până la 1 mai 2023, certitudine confirmată de FDA-Food and Drug Administration (SUA). Atenționez pe această cale, atât pe PNL cât și PSD să nu se joace cu viața românilor. Totul până la copii! Libertatea de a alege cine se vaccinează și cine nu, o susținem până la capăt. O mare ticăloșie! Guvernul coaliției monstruoase, dreapta face alianța cu stânga, unde s-a mai văzut asta în lumea asta? S-au bălăcărit unii pe alții iar acum gata. Pentru miliarde și-au dat mâna. Doar pentru a fura și a hoți miliardele pe care românii și copiii noștri vor trebui să le dea înapoi cu dobândă și contribuții la UE – 3,2 miliarde euro/an, doar contribuția. Alianța USL2 – alianța hoților la drumul mare. Noi AUR, NU vom susține un așa guvern monstruos, nășit de anti românul Iohannis, un anti român demonstrat, pe care îl vom aduce în fața unui referendum într-un final până în primăvara 2022, cu semnăturile românilor”, a declarat Ciubuc.
 
PMP și PNL nu mai fuzionează, însă Botea dă șanse Guvernului Ciucă
Tot pe această temă am discutat și cu președintele PMP Brăila, Viorel Botea, în special având în vedere faptul că de curând popularii anunțaseră că au de gând să fuzioneze cu Partidul Național Liberal. Potrivit lui Botea acest pas nu mai este de actualitate, deoarece liberalii nu au venit cu nicio ofertă și nici nu au fost deschiși la dialog cu reprezentanții PMP. Cât despre așteptările sale pentru noul Guvern care urmează să fie instalat, Botea a precizat că din punctul său de vedere, sunt șanse ca această formulă guvernamentală să funcționeze o perioadă și să rezolve unele situații.
”Având în vedere că în Guvern, în momentul de față sunt cei mai buni oameni din ambele partide, eu personal, ca om, aștept un act guvernamental coerent. Un act guvernamental care să țină seamă de dorințele românilor. Și care să producă o schimbare, având în vedere majoritatea confortabilă pe care o au cele trei partide plus minoritățile. Deci schimbări în Constituție, în Justiție, în așa fel încât statul de drept să meargă în continuare pe o traiectorie pozitivă. Și sper că toate lucrurile ce vizează bunăstarea românilor să se realizeze pe o traiectorie ascendentă”, a declarat Botea, explicând că prioritar trebuie să fie domeniul Sănătății și cel social, prin creșteri salariale și ale pensiilor, astfel încât să se diminueze efectul facturilor tot mai umflate.

Politică

Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură

* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură

Publicat

în

Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.

Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.

Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.

Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.

Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.

”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.

Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.

Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.

Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.

”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.

Ce propune deputatul

În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.

M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.

La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.

Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.

Citește articolul complet

Politică

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori

• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere

Publicat

în

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
Deputatul-fermier Alexandru Popa a depus luni un proiect la Comisia pentru Agricultură

Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.

În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.

Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).

Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici  nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.

Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor

În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.

”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.

La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.

Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.

”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.

Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.

Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.

Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.

”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.

Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧