POLITIC
Cazul “Foișor” între adevăr, manipulare și incompetență
Am citit în cotidianul “Obiectiv” o serie de editoriale și articole care prezentau atât viziunea autorului (pe care o respect) dar și “date certe” care sunt departe de adevăr. În final…. cumva de vină era și, evident, PSD!
Mă refer la deja celebrul caz “Foișor”, oribil și revoltător în același timp. Legătura cu PSD era pusă pe seama managerului. Realitatea este că directorul a fost numit pe post în 1997. Pe vremea lui Viorel Lis! Nu a fost numit de Firea-PSD.
Ordinul de evacuare a fost asumat / avizat de ministrul Voiculescu.
O mare tâmpenie ministerială să ceri evacuarea unui spital “imediat”… Cu un pic de minte se puteau stopa internările cu două săptămâni în urmă și practic se “golea” natural, prin externarea la termen a pacienților. Chiar Guvernul comunica public de o lună de zile că vom ajunge în situația critică a lipsei locurilor la ATI… Deci timp era…
Și nu în ultimul rând este vorba și de managerul spitalului care nu a protestat, nu a ripostat, nu și-a dat demisia, dar a ales să ducă la îndeplinire un ordin absurd de inuman și total neprofesionist ….
Să nu uităm că după ce presa a dezvăluit ceea ce se întâmplă la Foișor… Prim- ministrul (Cîțu, din păcate) era obligat să oprească acțiunea cretină aflată în desfășurare…..
Deci o tragedie cu mai mulți vinovați. Dar fără PSD! Din păcate pentru cei ce sunt în faza de negare a realității…
POLITIC
Guvernul Luca Niculescu a trecut de votul Palramentului
Guvernul propus de Luca Niculescu a primit votul de încredere al Parlamentului, în urma ședinței comune a Camerei Deputaților și Senatului. Rezultatul votului a confirmat susținerea parlamentară necesară pentru formarea noului Executiv.
Pentru învestirea Guvernului erau necesare cel puțin 233 de voturi favorabile, din totalul parlamentarilor. În urma numărării voturilor, Cabinetul a obținut 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”.
Toți miniștrii propuși au primit avize favorabile
Înaintea votului din plen, miniștrii desemnați să facă parte din noul Guvern au trecut prin audierile organizate în comisiile parlamentare de specialitate. Toți au primit avize favorabile, acestea având caracter consultativ.
Audierile au fost marcate de schimburi de replici și critici între reprezentanții formațiunilor politice, în contextul discuțiilor privind componența Cabinetului și programul de guvernare.
Votul din plen a reprezentat etapa decisivă a procedurii de învestire.
Ce urmează după votul de învestitură
După obținerea votului de încredere al Parlamentului, membrii noului Guvern urmează să depună jurământul la Palatul Cotroceni, în fața președintelui României. Ulterior, Cabinetul se va reuni la Palatul Victoria pentru prima ședință de guvern.
Printre principalele teme care vor necesita decizii în perioada următoare se numără situația bugetară, măsurile economice și elaborarea bugetului pentru anul 2027.
Formarea noului Guvern încheie etapa parlamentară a procedurii de învestire, iar următorul test va fi punerea în aplicare a programului de guvernare și îndeplinirea angajamentelor asumate.
POLITIC
Florin Dobrescu, ”prefectul – cometă”, a demisionat din funcție!
• liberalul nu a avut loc de întors, deoarece liderul PNL, Ilie Bolojan, a cerut acest lucru tuturor celor care ocupau funcțiile politice, cum ar fi secretari de stat, prefecți • locul lui va fi luat, potrivit unor surse, de Iulian Timofei, dar cu o altă echipă imediat sub el
Liberalul Florin Dobrescu, polițist pensionar, a demisionat din funcția de prefect astăzi după ce Ilie Bolojan, premierul demis, dar și liderul PNL le-a cerut încă de ieri prefecților și secretarilor de stat să elibereze funcțiile deținute politic.
Decizia lui Bolojan este corectă în condițiile în care și Sorin Grindeanu, liderul PSD, le-a cerut același lucru pesediștilor după ce PSD a intrat în opoziție.
Reamintim că Ilie Bolojan a declarat că va vota învestirea Guvernului Niculescu după care va trece în Opoziție. În ceea ce-l privește pe Dobrescu, acesta a fost un soi de ”prefect-cometă”, întâi în perioada octombrie 2021 – ianuarie 2022, iar apoi, 29 aprilie 2026 (după ce și-a dat demisia pesedistul Iulian Timofei), până astăzi, 20 octombrie 2026. Conform unor surse politice, Timofei va reveni în funcția de prefect, dar cu o echipă de tineri, în calitate de subprefecți.
























