* mari porțiuni din Vadul Schelei, Strada Mare, Strada Mercur și Calea Galați au fost curățate de buruieni și supuse unor ample lucrări de modernizare *...
* potrivit rezultatelor de la examenul de bacalaureat, înainte de contestații, pe primul loc în clasamentul pe județ se află Colegiul “Murgoci”, fiind de altfel și...
* în momentul de față, Dunărea poate fi traversată pe pod, însă doar ”la picior” * mai sunt de parcurs câteva etape până când va putea...
* clubul brăilean, coordonat de sensei Daniel Mihai, a obținut cele mai bune rezultate din istoria clubului, la categoriile superioare de vârstă * la naționalele de...
* consilierul județean PNL îl critică pe Francisk Chiriac pentru condițiile din Spitalul Județean (…)În zilele noastre, când aproape fiecare pacient are un telefon mobil...
* de la începutul acestei luni și până vineri, 24 iunie a.c., la Brăila, au fost raportate 39 de cazuri noi de Covid-19, în scădere continuă...
* cu o promovabilitate de 85,7% în rândul promoției curente, Brăila este pe locul 3 pe țară, la fel ca la Evaluarea Națională * rata de...
* subprefectul PNL a punctat că, legal, nearborarea drapelului României de către autoritățile și instituțiile publice este contravenție și se sancționează cu amendă contravențională * în...
* în ziua Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, ÎPS Arhiepiscop Casian a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Măxineni și s-a recules la mormintele călugărilor înmormântați în cimitirul...
* liderul PNL Brăila le va da câte 5000 lei la fiecare Am aflat astăzi cu bucurie că la nivelul județului Brăila la examenul de...