Social Media

Economie

Podul lui Tudose. Ultimul segment al căii de rulare a fost pus pe poziție

Timp de citire: 5 minute

* în momentul de față, Dunărea poate fi traversată pe pod, însă doar ”la picior” * mai sunt de parcurs câteva etape până când va putea fi deschis circulației auto: sudarea finală a tablierilor metalici, hidroizolarea și turnarea asfaltului * în final, vor fi montați parapeții, se vor trasa marcajele rutiere, va fi montat sistemul de iluminat * după toate aceste operațiuni, urmează probele de siguranță, iar podul va putea fi inaugurat * termenul limită: luna decembrie a acestui an * constructorii dau asigurări că se fac eforturi ca până atunci să fie gata și drumurile de legătură
 
Ieri a fost pus pe poziție ultimul segment din tablierul metalic care formează calea de rulare a podului peste Dunăre de la Brăila. S-a încheiat astfel cea mai complexă etapă din procesul de construcție, cea în care cele 86 de segmente realizate la Șantierul Naval ”Vard” Brăila, fiecare cu o greutate de circa 250 de tone, au fost ridicate una câte una și cuplate, cu o precizie milimetrică, așa încât împreună să formeze puntea în lungime totală de 2 kilometri peste care se va circula, în curând, cu toate categoriile de autovehicule, de la autoturisme de familie până la camioane de mare tonaj. Deocamdată, însă, tablierii au doar o prindere provizorie, așa că următoarea fază, prevăzută să demareze la începutul lunii iulie, va fi cea de sudare definitivă a acestor elemente componente ale căii de rulare. Va urma, după cum a explicat reprezentantul constructorului, Viorel Eșanu, operațiunea de hidroizolare a tablierului metalic, după care va începe o altă etapă importantă, și anume turnarea stratului de asfalt, ce ar trebui terminată spre sfârșitul acestei toamne. ”Suntem în ritm accelerat pentru a ne încadra în termenul de finalizare, luna decembrie a acestui an. Probele de siguranță vor fi efectuate după ce podul va fi finalizat, parapeții instalați, iar marcajele rutiere, sistemele de siguranță și sistemul de iluminat vor fi pe poziție”, a precizat inginerul Eșanu. Acesta a mai spus că este foarte posibil ca proiectul inițial să fie modificat, în sensul că pietonii nu vor mai avea acces pe pod, pentru a fi evitate eventualele incidente nedorite. Deocamdată, există doar discuții în acest sens, decizia finală urmând să aparțină beneficiarului, recte Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care va prelua podul după ce lucrările vor fi gata.
În ceea ce privește drumurile de legătură, constructorii din cadrul Asocierii italo-nipone Astaldi – IHI Infrastructure System dau asigurări că se fac eforturi pentru ca și acestea să fie gata până în decembrie, astfel încât să se faciliteze accesul pe pod atât dinspre Brăila cât și dinspre Jijila, cu partea de taxare și drumul de legătură spre Măcin. Lungimea totală a drumurilor, inclusiv cu calea de rulare a podului, este de 23,413 km și cuprinde două secțiuni: drumul principal Brăila – Jijila, cu o lungime 19,095 km și drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin, în lungime de 4,328 km.
Drumul principal Brăila – Jijila va avea o lungime de 19,095 km si va fi prevăzut cu două benzi de circulație pe sens, benzi de încadrare, acostamente, zona mediană și zona de parapete. Drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin va avea o lungime de 4,328 km, fiind prevăzut cu o bandă de circulație pe sens. Drumul de legătură urmează să pornească de la km 7Â940 al drumului principal (Brăila- Jijila) si se va intersecta cu DN22 Smârdan-Măcin.
În ceea ce privește podul propriu-zis, după cum se știe acesta va fi al treilea din Europa, din punctul de vedere al deschiderii centrale și al lungimii. Lungimea totală a podului suspendat peste Dunăre este de 1.974,30 metri, iar deschiderea centrală este de 1.120 metri. Cele două turnuri ale Podului ating o înălțime de 192 metri și sunt practic cele mai înalte construcții din România, dacă nu se iau în calcul anumite coșuri de fum sau antene.
 
 „A durat trei luni”
”A durat trei luni. Cu o echipă careia nu o să încetez să îi mulțumesc: domnul ministru Felix Stroe – era ministru la Transporturi. Și alt om extraordinar, ministrul Fondurilor Europene, domnul Marius Nica. Susținuți și de Ionuț Mișa, ministrul de Finanțe. Trei luni de la «Băi, hai să-l facem»! Bine, cei care mă cunosc știu că «Hai să-l facem» este varianta literară. Am fost mult mai dur. Că de 30 de ani toată lumea ne minte. Hai să vedem unde ne blocăm. Deci trei luni până la semnarea efectivă a contractului. Și ideea celor de care v-am spus, a fost acest pachet: proiectare plus execuție. Pentru că altfel ar fi fost un singur pachet pentru proiectare. După care începea iarăși nebunia. Avem proiectul, dar stai să vedem cum facem. Și apoi, cel care făcea nu era de acord cu proiectul, avea altă soluție. Astăzi nu știu dacă eram aici și nu cred că ne uitam la această minunăție de proiect”, a declarat Tudose, în vara anului trecut cu referire la pod, reamintind cum au decurs lucrurile când era premierul României.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Economie

60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru

• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent

Publicat

în

60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru

Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.

Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.

Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.

Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.

În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.

Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.

„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.

Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.

Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.

Citește articolul complet

Economie

Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale

• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei

Publicat

în

Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).

Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.

Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.

În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă;  neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.

„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧