* deși porțiunea administrată de APT a beneficiat de reparații și modernizări, în urmă cu doi ani, comercianții nu s-au înghesuit să închirieze tarabe * în...
* au mai rămas 3 zile până la cea de- a XXIV – a ediții, organizată de CCIA Brăila Camera de Comerț, Industrie și Agricultură...
* aflată în vizită la Brăila, Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a afirmat că cei care au intrat în șomaj tehnic din pricina pandemiei își vor primi...
* asta a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan, în timpul vizitei sale recente la Brăila * Turcan a precizat că angajatorii din țara noastră proiectează strategii...
Compania, lider global în domeniul BPO, a inaugurat ieri noul sediu, amplasat în centrul orașului, în incinta Hamer Business Center, pe strada Brăilei. Desfășurat pe o...
* cam asta ne așteaptă lunile următoare, ca efect al liberalizării pieței la energie (electricitate și gaz metan) pentru segmentul abonați casnici * deja suportăm facturi...
* lucrările sunt abia la început, iar fermierii sunt preocupați și de irigarea terenurilor eliberate de porumb sau floarea soarelui, care trebuie arate pentru înființarea culturilor...
* este vorba despre singura confederație care susține și promovează antreprenoriatul feminin * CONAF are ca obiectiv apărarea drepturilor şi intereselor economice, sociale, financiare, juridice și...
* inițiativa a aparținut Luminiței Popescu, secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați Inițiativele femeilor în zona de...
Astăzi, la Brăila, a avut loc inaugurarea unei moderne staţii de procesare şi condiţionare de seminţe multi-specie necesare agriculturii. Aceasta aparţine noului brand LIDEA, din Franţa,...