• pe surse, am aflat că aceasta s-ar cam fi certat luna trecută cu cei din echipa care îi analiza adeziunea, jignindu-l pe vicele Alexandru Jantea...
• aceştia au criticat social-democraţii că au ales să sprijine financiar doar handbalul feminin, iar celelalte sporturi sunt lăsate de izbelişte • consilierul local Petrică Popa...
* anunțul a fost făcut chiar de către acesta în cadrul unei conferințe de presă pe tema lansării candidaților pentru alegerile locale din acest an *...
* acesta a anunţat, recent, în plenul CLM Brăila că de acum înainte va activa din postura de consilier municipal independent * Dan Păun a precizat...
În trei ani de zile cât s-a aflat la guvernare, PSD s-a comportat ca un virus. A infestat instituțiile statului, administrația publică și centrală, a prăbușit...
* deputatul Emilia Meiroșu a postat pe rețelele de socializare un mesaj prin care precizează că încă nu a primit un răspuns oficial dacă este sau...
• în document se menţionează că instituţia “a luat act” de exercitarea cu caracter temporar a funcţiei de prefect de către Cătălin Boboc • întrebat dacă...
• deputaţii Emilia Meiroşu (PSD), Florin Mircea (PSD) şi Vasile Varga (PNL) au răspuns provocării lansate de elevi şi au venit, ieri, la întâlnirea ce a...
• acesta nu a nominalizat, în schimb, judeţele unde activează cei numiţi ilegal • şeful PSD la nivel naţional a afirmat că avizele din partea Agenţiei...
• europarlamentarul PNL Cristian Buşoi a afirmat, recent, la Brăila că spitalul regional dintre judeţul nostru şi Galaţi s-ar putea realiza abia pe viitorul exerciţiu bugetar...