• Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila a aprobat, în ședința Consiliului de Administrație din luna mai 2026, numărul gradațiilor de merit care vor fi acordate în...
În perioada 18–23 mai 2026, un grup de cadre didactice de la Liceul Teoretic „George Vâlsan” din Făurei a participat la cursul internațional de formare intitulat...
• zidul din spatele curții unității de învățământ a fost construit temeinic la vremea lui, dar vechimea a început să-și spună cuvântul, iar fisurile tot mai...
• în mediul rural, abandonul școlar rămâne una dintre cele mai mari provocări ale sistemului educațional • la Măxineni, însă, un proiect finanțat prin Programul Național...
• pentru absolvenții clasei a VIII-a, ultima săptămână de cursuri aduce și începutul pregătirilor oficiale pentru Evaluarea Națională 2026 • înscrierea elevilor la examen se realizează...
• prima etapă de depunere a cererilor pentru înscrierea copiilor la creșă și grădiniță s-a încheiat pe 29 mai • urmează procesarea dosarelor și repartizarea copiilor...
• este vorba de absolvenții celei de a doua promoții, 1991-1996, de la reînființarea seminarului la care învață și brăileni
• înscrierile pentru admiterea în instituțiile de învățământ ale M.Ap.N. și S.R.I. se desfășoară până la 17 iunie, iar dosarele complete trebuie depuse până pe 22...
• consilierii județeni au fost de acord ca Sala de spectacole a Casei Tineretului să fie folosită pentru Olimpiada Națională de Dezbateri pentru Juniori • evenimentul...
• acțiunea s-a derulat în perioada 5 mai - 3 iunie, fiind colectate aproape trei tone de vechituri eletrice și electronice • clasele cu cele mai...