• circa 2.000 de membri ai Sindicatului Învățământ „Corneliu Gh. Caranica” Brăila au participat, joi, la un amplu marș de protest • sute de profesori și...
• potrivit președintelui Sindicatului „Corneliu Gh. Caranica” Brăila, prof. Ionel Radu Cătălin, circa 1.500 de membri de sindicat vor participa la un marș de protest care...
Organizat într-o formulă modernă și eficientă, proiectul ”Traditional and original objects in a learning school” (TOOLS), nr. de referință 2020-1-PLO1-KA229-081472_5, derulat pe parcursul a 3 ani, 2020-2023, a...
• proiectul a făcut parte din programul “Mândru să fiu fermier”, implementat de Fundația World Vision România în parteneriat cu ADM Trading România, în cadrul consorțiului...
* aceasta este propunerea Guvernului în urma negocierilor de astăzi cu sindicatele din educaţie Greva din învăţământ s-ar putea încheia după minivacanţa de Rusalii dacă...
• “Statul român este dator să își asume responsabilitatea față de această situație și să ia decizia strategică a finanțării corecte a sistemului de învățământ”, au...
• circa 1.500 angajați din școlile brăilene au participat ieri, în a doua săptămâna de grevă, la un protest organizat în fața Prefecturii • aceștia au...
Școala Gimnazială ,,Mihai Viteazul”, este coordonator european în Proiectul Erasmus+ cu titlul QUEST ,,Quelques voyages extraordinaires from Jules Verne to Stem”, nr. referință 2022-1-RO01-KA220-SCH000088614, finanțat de...
• după ce Guvernul nu le-a oferit creșterile salariale cerute ci a venit cu propunerea de a le oferi angajaților din educație carduri în valoare de...
• deschiderea oficială a evenimentului a avut loc ieri, iar astăzi și mâine târgul este deschis între orele 10.00-20.00 • elevii de clasa a VIII-a, însoțiți...