* șeful Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, s-a arătat încântat după o întâlnire pe care a avut-o, recent, la Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) pe...
* edilul-șef Marian Dragomir a susținut, recent, o conferință de presă în care a punctat că etapa legată de proiectarea pentru lucrările la Șoseaua Baldovinești este...
* se lucrează intens la marginea cartierului Vidin, unde un sens giratoriu va face legătura cu drumul expres Brăila – Galați Cei peste...
* consilierii municipali s-au întrunit, miercuri după-amiază, în cadrul unei ședințe extraordinare, pentru a aproba din nou două proiecte de asociere a Municipiului Brăila cu Comuna...
* consilierul județean PNL Alexandru Bucălău a transmis un comunicat de presă în care l-a acuzat pe președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac, că nu își...
* intervențiile de modernizare aparțin Sucursalei Regionale a CF Galați și au început luni, 9 mai * potrivit unei informări transmise către Primăria Brăila, ar trebui...
* modernizarea Stațiunii Lacu Sărat intră în linie dreaptă, susține directorul Asociației de Cooperare și Parteneriat Local pentru Dezvoltarea Stațiunii ”Lacul Sărat”, George Caranica * acesta...
* s-a dat startul primei etape de delarvare și dezinsecție avio și terestră desfășurată în municipiul Brăila și împrejurimi pentru stârpirea țânțarilor * „toate substanțele folosite...
* subprefectul Loredana Badiu a semnat, ieri, ordinul de demitere a primarului Orașului Însurăței, Ionel Gheorghe, ca urmare a faptului că acesta a pierdut un proces...
* prima cursă de agrement cu „Lacu Sărat” va fi sâmbătă, 14 mai, iar înscrierile se fac începând de luni, 9 mai, ora 8.30 * numărul...