• un audit al Camerei de Conturi Brăila desfăşurat în perioada 24 aprilie – 16 iulie la Consiliul Judeţean, care vizează activitatea CJ şi a instituţiilor...
• contractul încheiat are o valoare de peste 6,6 milioane lei, cu o economie consistentă, de circa 0,9 milioane lei faţă de valoarea de pornire •...
• banii necesari pentru plata acestora vor fi asiguraţi mâine, în urma votului consilierilor municipali, prin intermediul unei hotărâri de CLM privind o majorare de capital...
* de ieri, fântâna cinetică de pe Esplanadă funcționează * după cum se ştie, ansamblul nu a fost pornit de la începutul verii, din cauza unor...
• asta în baza unei hotărâri a Tribunalului Mehedinţi care a dat dreptate CLM Drobeta Turnu Severin pentru că a aplicat această măsură, deşi a fost...
• deşi lucrările de reparaţie au început încă din primăvară, iar la capetele podului au fost montate semafoare, căci s-a luat decizia de a se circula...
• contorizare individuală la apă, Festivalul Peştelui, evenimente culturale noi, Parc Aventura în Monument, sprijin pentru investitori şi mediul de afaceri, dar şi transport public modern...
• văduva eroului martir al Revoluţiei din ’89 de la Brăila, Florin Dobre, se plânge că riscă să fie nevoită să-şi deshumeze soţul după ce s-a...
* șoferii care nu se încadrează corect pe banda pentru viraj la stânga și care claxonează ori sunt claxonați îi disperă pe locatarii din zona intersecțiilor...
• dar asta numai după ce proiectul legislativ al deputatului PNL Brăila Vasile Varga va trece şi de Camera Deputaţilor, va fi promulgat de preşedinte şi...