ADMINISTRAȚIE
Brăilenii cer primarului să-i scape de tânţarii – tigru
• unii brăileni reclamă faptul că, de câteva zile, aceste insecte s-au înmulţit şi că toate substanţele chimice cu care au încercat să îi combată nu au avut efect • cetăţenii respectivi solicită sprijinul autorităţilor • primarul Marian Dragomir spune, însă, că nu are de gând să mai iniţieze o acţiune de dezinsecţie în oraş • “Ne-ar acuza lumea de deturnare de fonduri dacă ne-am apuca să dăm cu substanţe anti-ţânţari în perioada asta a anului”, spune edilul-şef
Chiar dacă vara a trecut şi suntem spre sfârşitul lunii septembrie, când, cel puţin teoretic, nu ar mai trebui să fim deranjaţi de ţânţari, unii brăileni încă se plâng de prezenţa masivă a acestor insecte. Mai mult decât atât, brăilenii în cauză spun că au de-a face cu ţânţari-tigru, a căror înţepătură ar fi mult mai periculoasă decât cea a speciilor întâlnite în mod normal în zona noastră. O sesizare primită pe adresa redacţiei se referă la apariţia ţânţarilor-tigru în zona bulevardului Independenţei, mai exact pe tronsonul cuprins între Calea Galaţi şi Str. Carantinei. “De circa 10 zile, în această zonă au apărut nişte ţânţari mai mici ca lungime dar mai groşi şi mai negri, cu dungi transversale albe. Problema cu ei este că înţepătura este foarte dureroasă şi locul se inflamează foarte urât, apar gâlme tari, dureroase, cât o alună. Am fost la un prieten din acea zonă, în curte, ştiind că-şi face mereu dezinsecţie cu substanţe performante, deoarece i-a murit cândva un câine din cauza ţânţarilor. Mi-a spus că a stropit cu insecticide industriale puternice, cumpărate de la firme specializate care fac dezinsecţie în oraşele mari, dar nu au avut niciun efect asupra lor. A dat şi cu Raid pentru ţânţari tigru, cheltuind 600 lei pentru o curte de 300 metri pătraţi, în 7 zile, şi degeaba. Singura soluţie care a mers a fost cu nişte fumigene care îi mai alungă. Aveţi idee, există vreo instituţie capabilă să rezolve ceva?”, se întreabă cititorul care ne-a trimis sesizarea respectivă.
Din partea autorităţilor locale nu trebuie aşteptat, deocamdată, niciun sprijin! Conducerea Direcţiei Sanitar Veterinare ne-a precizat că nu are cunoştinţă despre această problemă, deoarece până acum nu a primit nicio reclamaţie oficială legată de prezenţa ţânţarilor-tigru pe raza municipiului Brăila.
La rândul său, primarul Marian Dragomir ne-a declarat, de asemenea, că instituţia pe care o conduce nu a primit nicio sesizare pe această temă. Totodată, edilul-şef ne-a spus că la data calendaristică în care ne aflăm nu mai consideră oportun să mai fie efectuate acţiuni de dezinsecţie în municipiu. “Dacă ne-am apuca, la sfârşitul lunii septembrie, să dăm cu substanţe anti-ţânţari probabil că ne-ar acuza lumea de deturnare de fonduri din bugetul Primăriei”, a punctat primarul.
ADMINISTRAȚIE
Încă o surpriză în Piaţa Mare
* în rotonda Halei Mari, dar și în sectorul lactate, au apărut, pe lângă aranjamentele florale realizate astă-vară, câteva bănci și jardiniere noi * inițiativa este apreciată în special de cumpărătorii vârstnici, care se pot odihni, preț de câteva minute, într-un spațiu cu aspect plăcut
Reamintim că, odată cu reparaţiile şi igienizările executate în acest an în Hala Mare, Administraţia Pieţelor și Târgurilor (APT) Brăila a venit şi cu o serie de surprize plăcute pentru brăileni: sutele de glastre cu flori expuse în vitrine din sticlă, un aranjament floral cu o minifântână şi păsări exotice, în rotonda halei.
Două dintre cele 28 de ferestre/luminatoare sunt pictate pe sticlă cu imagini ce evocă produse agroalimentare, iar restul urmează să treacă prin același proces, conform promisiunilor administrației. De curând, însă, o altă surpriză în hala centrală: bănci şi flori (inclusiv de sezon).

“Nu mai rezemăm pereţii pe afară, fiindcă aici au apărut bănci, pe care putem să stăm și să privim la ceea ce este frumos, uitând un pic de grijile bătrâneţii şi ale vieţii”, ne-a declarat o familie de pensionari.
Ei aducându-şi aminte de vremurile când toamna debuta cu o avalanşă de produse agroalimentare româneşti, proaspete, ieftine şi gustoase, îndestulătoare pentru cămările iernii, toate provenind doar de la adevăraţii producători şi comercianţi brăileni.
În acele vremuri, Zilele Recoltei însemnau şi mustării/terase cu mici, pastramă, peşte şi lăutari. Deci, voie bună! Nu extindem acum subiectul, dar venim cu propunerea ca printr-un fotomontaj expus tot în rotonda halei, alături de o succintă istorie scrisă, să fie reamintite transformările prin care au trecut, de-a lungul timpului, Hala Centrală, dar și Piața Mare în ansamblul său.
Care piață merită această aducere aminte, ea devenind un simbol al unui comerţ civilizat la Brăila.
ADMINISTRAȚIE
Jandarmeria Brăila a revenit la vechiul sediu, după finalizarea proiectului european de eficientizare energetică
* activitatea a fost reluată în sediul de pe strada Industriei după ce, din primăvara anului 2023 până la începutul acestei luni, sediul provizoriu a fost mutat într-o clădire a Liceului Tehnologic ”Constantin Brâncoveanu” Brăila – fostul liceu „Progresul” din cartierul Vidin
Au fost finalizate lucrările de reabilitare la fostul sediul al Jandarmeriei Brăila, de pe strada Industriei, iar instituția va reveni ”acasă”. În februarie 2023, contractul de finanțare pentru proiectul de renovare a clădirii, pentru eficientizarea energetică, a fost preluat de la Ministerului Afacerilor Interne, de fostul șef la instituției, colonel Nicolae Iulian Albăceanu.
După începerea lucrărilor de reabilitare, activitatea de la Jandarmeria Brăila s-a desfășurat într-o clădire a Liceului Tehnologic ”Constantin Brâncoveanu” Brăila – fostul liceu ”Progresul” din cartierul Vidin.
Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila, au anunțat, marți, că proiectul «Creșterea eficienței energetice în sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila», implementat de Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a fost finalizat, valoarea finală a investiției fiind de 8.551.881,71 lei, inclusiv TVA.
”Investiția a avut ca obiectiv îmbunătățirea performanței energetice a clădirii, reducerea consumului de energie și a costurilor de funcționare, precum și asigurarea unor condiții de lucru îmbunătățite pentru personal. Proiectul a fost implementat în perioada 14.02.2023 – 30.08.2026, având o valoare inițială de 9.632.174,08 lei, inclusiv TVA, și codul C5-B2.2.b125. Odată cu finalizarea lucrărilor, activitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila se reia la sediul principal modernizat, situat în municipiul Brăila, strada Industriei nr. 1”, se arată în informarea IJJ Brăila.
Pentru informații suplimentare, instituția poate fi contactată la numerele de telefon 0239.619.380 și 0239.617.112, pe site-ul www.jandarmeria-braila.ro sau la adresa de e-mail jandarmeriabraila@jandarmeria-braila.ro.
Renovare cu fonduri europene
După cum v-am informat, în februarie 2023, șeful Jandarmeriei Brăila a preluat de la Ministerului Afacerilor Interne contractul de finanțare semnat pentru proiectul de renovare a clădirii în care funcționează unitatea. Sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila intra în renovare, iar consumul de energie electrică și cel de încălzire urmau a fi reduse considerabil.
La vremea respectivă, la conducerea inspectoratului se afla colonelul Nicolae Iulian Albăceanu, care ulterior avea să fie suspendat pentru fapte de corupție. Între timp, acesta și-a recăpătat funcția, însă a intrat în concediu de paternitate.
Cert este că, la începutul anului 2023, în momentul lansării proiectului, Albăceanu, din postura de șef al IJJ Brăila, a explicat de ce era necesară reabilitarea sediului și ce lucrări urmau a fi executate.
Astfel, a fost punctat faptul că imobilul a fost construit în anul 1978 și nu mai corespundea din punct de vedere al eficienței și calității termice, rezistența termică a pereților exteriori fiind sub valoarea minimă prevăzută de normele tehnice în vigoare.
Învelitoarea era de tip terasă necirculabilă și trecuse în timp printr-o serie de reparații curente, care însă nu rezolvaseră complet problema infiltrațiilor. Din această cauză, pereții adiacenți erau predispuși în permanență la umezire, favorizând apariția degradărilor la tavane și pereți, precum și apariția igrasiei și a mucegaiului.
Era nevoie, așadar, de soluții moderne pentru stoparea infiltrațiilor. În plus, proiectul a prevăzut implementarea unor soluții de ultimă generație.
„Sursele regenerabile de energie ce vor fi implementate în cadrul proiectului sunt reprezentate de pompe de căldură de tip aer-apă și integrarea acestora în sistemul existent de încălzire; panouri solare fotovoltaice pentru asigurarea parțială a consumului electric; pentru reducerea consumului de energie datorat ventilării spațiilor se propun recuperatoare de căldură locale; instalație de panouri solare termice cu tuburi vidate, instalație de stingere cu apă a incendiilor cu hidranți interiori și exteriori, instalații de iluminat de securitate, instalații detectare și avertizare incendiu, stație de pompare pentru hidranți și rezervă de incendiu montată subteran. Clădirea nu necesită consolidare, întrucât expertiza a încadrat-o în clasa de risc seismic 3”, a precizat, în februarie 2023, conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi Brăila.
S-a anunțat atunci că perioada de implementare a proiectului nu va depăși termenul de 30 iunie 2026, dar a fost totuși o mică întârziere.



















