Social Media

CULTURĂ

Brăila frumoasă, văzută prin obiectivele şi ochii a opt fotografi

Timp de citire: 3 minute

• cei opt “şi-au unit forţele” şi au organizat, duminică după-amiază, în Grădina Mare, o expoziţie de fotografie intitulată “Clipe din Brăila” • evenimentul a urmărit să aducă în faţă publicului o altă faţă a oraşului, fotografii reuşind prin cadrele suprinse să transforme ordinarul în extraordinar
 
Opt fotografi pasionaţi din Brăila “şi-au unit forţele” şi duminică după-amiază, în Grădina Mare, şi-au prezentat o mică parte din lucrări în cadrul expoziţiei “Clipe din Brăila”. Prin acest eveniment, aceştia au vrut să arate o altă faţă a Brăilei – Brăila frumoasă – fotografiile expuse fiind imagini din oraşul nostru suprinse în diferite locuri şi momente.
Expoziţia a atras brăileni de toate vârstele. Tineri sau bătrâni, aceştia au venit să admire imaginile realizate de cei opt artişti.
“Aceste fotografii au fost realizate pe parcursul unui an. Am vrut prin această expoziţie să arătăm o altă parte a Brăilei, una pe care trecătorii n-o observă. În medie, pentru a edita o fotografie şi a ajunge la forma finală, cea pe care o vedeţi expusă aici, durează cam o zi”, ne-a declarat Lucian Crestez, organizatorul expoziţiei.
Duminică seara, după încheierea expoziţiei, Lucian a împărtăşit pe pagina sa de Facebook “clipe din Grădina Mare”, adică fotografii realizate în cadrul evenimentului, însoţite de următorul mesajul: “Expoziţia organizată împreună cu Primăria Municipiului Brăila a fost un succes. Brăilenii au venit în număr foarte mare pentru a admira fotografiile, iar asta mă face să îmi doresc să organizăm astfel de expoziţii mai des. A fost o plăcere să schimb câteva cuvinte cu oamenii care ne-au vizitat, oameni interesaţi de fotografie şi de oraşul Brăila”.
În cadrul evenimentului, alături de Lucian Cretez, au fost expuse fotografii realizate de Ciprian Costache, Sorin Rizu, Ciprian Chirilă, Loredana Bardaş, Dragoş Custură, Codrin Novacescu şi Barbosu’ Production.“Lucrările cu care am venit la expoziţie sunt considerate, cel puţin de mine, lucrări de fotografie de Fain Art, ceea ce presupune compunerea unor elemente într-o fotografie care să ilustreze o poveste. Cadrele astea au fost făcute special pentru această expoziţie şi au fost realizate în ideea de a arăta o Brăila altfel, locuri din Brăila văzute altfel decât le vede lumea în mod obişnuit”, ne-a spus artistul cu numele “de scenă” Bărbosu’ production.
Cei opt fotografi au reuşit prin cadrele suprinse să transforme imagini cu locuri obişnuite, pe lângă care brăilenii nepăsători trec zi de zi, în lucrări extraordinare.
“Fotografiile sunt o selecţie a ceea ce îmi place mie cel mai mult să fotografiez, adică ineditul. Îmi place să surprind lucruri obişnuite cărora oamenii nu le dau importanţă. Spre exemplu, când plouă, toată lumea se grăbeşte să intre la adăpost. Mie îmi place să ies să prind frumosul din momentul ăla de care lumea se fereşte. Majoritatea fotografiilor sunt făcute la răsărit şi la apus sau chiar în timpul nopţii. Eu le editez foarte puţin, încerc să surprind cât mai mult naturalul şi să redau naturalul în fotografia pe care o fac”, ne-a declarat Ciprian Costache.
Expoziţia “Clipe din Brăila” a fost organizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila, iar decorul a fost asigurat de Sayes Atelier.

CULTURĂ

„Una dintre întâmplările fericite din viața mea”. Chirurgul Dragoș Voicu, dublă lansare de carte

* evenimentul a avut loc miercuri, 28 octombrie, la Casa Goangă* reputatul chirurg brăilean, autor de literatură și membru al Cenaclului „Alter Ego”, și-a lansat volumele „În derivă” și „Arderi” * „Dincolo de bucuria de a-mi vedea textele prinse între coperți, adevăratul privilegiu a fost publicul”, a spus autorul, imediat după eveniment

Publicat

în

Casa Memorială „Petre Ștefănescu-Goangă”, din Centrul Istoric al Municipiului Brăila, a găzduit, miercuri, 28 octombrie, la ceas de seară, dubla lansare de carte a scriitorului brăilean, chirurg și cadru didactic universitar, conf. dr. Dragoș F. Voicu, membru al Cenaclului literar „Alter Ego” Brăila.

Dr. Voicu și-a lansat volumele „În derivă” și „Arderi”, iar evenimentul cultural a fost moderat de prof. Mariana Marțian. Cele două volume au fost prezentate publicului de prof. Cristina Chifane, prof. Adriana Bogatu și psih. Veronica Teodoru, iar lansarea de carte a fost una interactivă, cu intervenții salutare ale celor care i-au fost elevi sau studenți distinsului chirurg brăilean, ori îi sunt astăzi colegi de cenaclu la „Alter Ego”.

„Avem nevoie de oameni care să învețe să dea din nou sens și coerență lumii, asemenea celui care a învățat să dirijeze haosul din povestirea cu același nume. Povești de dragoste suspendate, momente ratate, decizii greșite, probleme nerezolvate sau accidente inexplicabile – toate adaugă nuanțe universului creator al lui Dragoș Voicu, care amintește, cumva, de frumusețea imperfectă a culturii japoneze”, a spus, printre altele, una dintre dintre distinsele scriitoare care au prezentat volumele.

De cealaltă parte, autorul cărților, vădit emoționat, avea să numească evenimentul de miercuri seară „una dintre întâmplările fericite din viața mea”.

„O lansare dublă de carte este, prin definiție, un pariu cultural ambițios, însă seara trecută mi-a demonstrat că, atunci când aduci împreună idei puternice și oameni de o înaltă ținută spirituală, rezultatul este pură armonie.

Dincolo de bucuria de a-mi vedea textele prinse între coperți, adevăratul privilegiu a fost publicul. Am fost onorat să privesc o sală în care s-au întâlnit erudiția, finețea critică și, mai ales, o prezență caldă, empatică.

Luările de cuvânt din cadrul lansării nu au fost simple formalități, ci niște recenzii autentice, profunde, care au transformat un act cultural într-o sărbătoare a spiritului. Totul moderat cu o eleganță desavârșită, care a creat o atmosferă plăcută și vibrantă, în care ideile cărților au prins pur și simplu viață.

Le mulțumesc tuturor celor prezenți (scriitori, profesori, prieteni, colegi, colaboratori, iubitori de carte) – elita care oferă sens muncii mele – pentru că au transformat un moment personal într-o amintire colectivă prețioasă. A fost o seară a calității, în cel mai deplin sens al cuvântului”, a spus dr. Dragoș Voicu, imediat după eveniment.

Redăm mai jos două fragmente din volumele recent lansate de dr. Dragoș F. Voicu, cărți pe care ar fi păcat să le ratați.

„Trăim într-o vreme în care zgomotul a început să țină loc de adevăr, aparența – de caracter, iar viteza – de înțelegere. O societate în derivă nu se prăbușește brusc; ea se fisurează lent, prin compromisuri mici, prin uitări succesive și prin oboseala oamenilor de a mai distinge esențialul de spectacol”. (Dragoș Voicu, „În derivă”).

„Există oameni care își poartă viața ca pe o rană ascunsă sub haine elegante și oameni care ard pe dinăuntru fără să scoată un sunet. Povestirile din acest volum s-au născut din întâlnirea acestor tăceri. Din priviri care au rămas suspendate între două gări, din camere în care dragostea a murit încet fără martori, din orașe traversate de suflete care nu mai știau dacă fug sau caută ceva”. (Dragoș Voicu, „Arderi”).

Citește articolul complet

CULTURĂ

ETEROGEN7. Vernisaj la Galeria de Artă din Piața Traian

* evenimentul va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 12:00 * expun artiștii plastici: Bogdan Mosorescu, Daniel-Mihai Nistor, Ciprian Petre, Cristian Radu, Dennis Teodorescu, Traian Tsamuris, Raluca Iancu Spătaru * intrarea este liberă

Publicat

în

Galeria de Artă a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) – Centrul de Creație Brăila găzduiește sâmbătă, 31 octombrie 2026, de la ora 12:00, vernisajul Expoziției ETEROGEN7.

Lucrările expuse aparțin membrilor grupului „Eterogen”, aflați acum, iată, la al șaptelea vernisaj. Vor expune artiștii plastici: Bogdan Mosorescu, Daniel-Mihai Nistor, Ciprian Petre, Cristian Radu, Dennis Teodorescu și Traian Tsamuris, împreună cu un artist invitat, Raluca Iancu Spătaru. Evenimentul cultural-artistic va fi prezentat de criticul de artă Ana Amelia Dincă.

Vernisajul de sâmbătă este susținut de Filiala Brăila a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR), condusă de Florentina Giol (președinte al filialei, artist plastic) și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Brăila, reprezentat de Alina Sulicu, manager. Cele două distinse doamne vor fi prezente la vernisajul Expoziției ETEROGEN7 și vor susține scurte alocuțiuni.

Participarea la evenimentul cultural este liberă, publicul fiind invitat, ca de fiecare dată, să interacționeze cu autorii lucrărilor. Elementul central al expoziției ETEROGEN7 este diversitatea, fiecare lucrare expusă având o identitate artistică distinctă, de la explozii cromatice și texturi dense și până la minimalism și introspecție. Un adevărat „labirint al creației contemporane” așteaptă să fie explorat de către iubitorii de artă din Brăila.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧