Social Media

ADMINISTRAȚIE

Bătaia de joc de pe Calea Galaţi îi scoate din fire pe şoferii brăileni

Timp de citire: 7 minute

• marţi, un conducător auto şi-a vărsat nervii pe muncitorii firmei “Cricons” Galaţi, care turnau asfalt pe trotuarele străzii • “Noi ne rupem maşinile în gropi şi voi asfaltaţi trotuarele!”, a strigat acesta, adresându-le injurii muncitorilor care tăceau chitic • de fapt, angajaţii firmei bucureştene “Telor Invest” ar fi trebuit să “încaseze” înjurăturile respective, pentru că ei ar fi trebuit să asfalteze până acum carosabilul plin de găuri şi denivelări • Primăria a luat decizia de a rezilia contractul cu această firmă, iar conflictul va fi tranşat în instanţă pe 12 septembrie • cât priveşte prezenţa muncitorilor firmelor gălăţene “Cricons”/”Tancrad” în zonă, aceştia lucrează la alt contract, ce are ca obiect doar reabilitarea trotuarelor
 
Marţi după-amiază, un şofer aflat în trafic pe Calea Galaţi, dinspre Vidin spre podul Brăiliţa, şi-a vărsat nervii pe o echipă de muncitori a firmei “Cricons”, care turna asfalt pe trotuar. Potrivit martorilor de la faţa locului, şoferul i-a luat la rost pe oamenii în salopetă, supărat de faptul că, în loc să astupe gropile de pe carosabil, aceştia pun asfalt pe trotuare. Incidentul ne-a fost relatat de martori oculari, potrivit cărora, şoferul, enervat la culme după ce ar fi fost nevoit să îşi schimbe pivoţii maşinii din cauza stării avansate de degradare a Căii Galaţi, le-a adresat inclusiv injurii muncitorilor respectivi. Aceştia nu au ripostat în niciun fel, astfel că nu s-a ajuns la violenţă fizică. Incidentul este, însă, emblematic pentru problemele existente în prezent pe acea porţiune din Calea Galaţi intrată în reabilitare în urmă cu câteva luni. Din păcate, în ciuda bugetului de circa 3 milioane de lei alocat pentru modernizarea acestei străzi, lucrurile stau mai prost acum decât în urmă cu jumătate de an, când s-a deschis efectiv şantierul de reabilitare a carosabilului. După cum v-am mai informat, Primăria acuză firma bucureşteană “Telor Invest”, cea care a câştigat contractul, că nu şi-a făcut treaba cu simţ de răspundere. Primarul Marian Dragomir a luat, în premieră pentru Brăila, decizia de a rezilia contractul cu această firmă. În luna august, “Telor Invest” a fost somată să îşi ia utilajele de pe şantier şi să predea amplasamentul către Primărie, astfel încât să poată fi angajată altă firmă pentru continuarea lucrărilor. Bucureştenii au refuzat, însă, să semneze actele de reziliere, ameninţând că vor acţiona în judecată municipalitatea brăileană, dacă nu îi lasă să continue contractul. În consecinţă, Primăria a apelat la o Ordonanţă Preşedinţială care să îi permită să evacueze firma “Telor Invest” de pe amplasamentul şantierului. Marţi, 12 septembrie, Ordonanţa Preşedinţială va fi judecată în instanţă, iar Primăria speră la un răspuns cât mai rapid. “O astfel de ordonanţă trebuie judecată cu celeritate, în termen de câteva zile. Dacă instanţa ne va da dreptate, cei de la «Telor Invest» trebuie să predea cât mai rapid amplasamentul, astfel încât să putem organiza o nouă licitaţie pentru găsirea unei firme care să continue lucrările. Fără o decizie a instanţei nu îi puteam evacua, deoarece ar fi însemnat un abuz. Sperăm ca pe 12 septembrie sau în zilele următoare acestei date, să primim un răspuns favorabil”, ne-a declarat primarul Marian Dragomir. Acesta ne-a mai informat că, până în prezent, “Telor Invest” a executat maxim 7% din contractul de înlocuire a bordurilor şi de reabilitare a carosabilului prin turnarea de covor asfaltic. În ceea ce priveşte sumele încasate de firma bucureşteană, acestea s-ar situa, potrivit primarului, la doar 3-4% din valoarea contractului, restul de până la 7% urmând să fie achitat de Primărie după ce documentele necesare vor fi avizate de dirigintele de şantier. În prezent, chiar dacă refuză să semneze actele de reziliere a contractului, “Telor Invest” nu mai derulează nicio activitate pe Calea Galaţi, iar în afară de un segment de la capătul cartierului Vidin, unde s-a turnat un strat de asfalt, carosabilul a rămas plin de gropi şi cu porţiuni întinse de pe care s-a raşchetat vechiul asfalt. Situaţia cea mai rea este pe tronsonul dintre podul Brăiliţa şi linia de tramvai de la intrarea în Vidin. Pe acest tronson s-a lucrat la înlocuirea ţevilor de apă şi canalizare, în dreptul fiecărei case, iar şanţurile săpate pentru aceste lucrări au fost astupate superficial, fapt ce accentuează starea de degradare a carosabilului.
 
Muncitorii de la “Cricons” încasează înjurăturile meritate de “Telor Invest”
În ceea ce priveşte lucrările de asfaltare derulate în prezent pe trotuarele Căii Galaţi, Primăria precizează că acestea nu au nicio legătură cu contractul de reabilitare a carosabilului pe care ar fi trebuit să îl execute “Telor Invest”. Contractul respectiv a prevăzut doar asfaltarea carosabilului şi schimbarea bordurilor, pe lungimea întregului tronson dintre podul Brăiliţa şi capătul cartierului Vidin. Chiar dacă în ceea ce priveşte asfaltarea nu a făcut mai nimic, firma bucureşteană a reuşit, totuşi, să înlocuiască toate bordurile. În prezent, trotuarele trebuie ridicate la nivelul noilor borduri, iar de acest lucru se ocupă firma “Cricons” (sora “Tancrad” Galaţi n.n.), cu care Primăria are încheiat un contract separat. Aceasta nu are nicio legătură, aşadar, cu gropile de pe carosabilul Căii Galaţi, deci muncitorii ei sunt înjuraţi degeaba de şoferii nervoşi, cel puţin în speţa respectivă.
Cât priveşte starea carosabilului, aceasta este afectată şi de faptul că s-au schimbat conductele de apă şi canalizare, iar şanţurile săpate în transversalul străzii nu au fost astupate corespunzător. Ideea era ca ţevile subterane să fie schimbate înainte ca “Telor Invest” să înceapă asfaltarea străzii. Ulterior, odată cu asfaltarea, ar fi trebuit rezolvată şi problema şanţurilor şi a tasărilor cauzate de acestea. Socotelile iniţiale nu s-au potrivit, însă, cu situaţia din teren, iar faptul că s-a ajuns până la rezilierea contractului cu “Telor Invest” face ca problemele cauzate de şanţurile în cauză să poată persista mult şi bine de acum încolo. Primarul Dragomir dă asigurări, însă, că se vor lua măsuri, astfel încât şanţurile să nu rămână pe poziţie până la venirea iernii. “În mod normal, zonele unde au săpat cei de la Compania de Utilităţi Publice «Dunărea» pentru montarea de  conducte subterane noi ar fi trebuit astupate cu covorul asfaltic turnat de «Telor Invest». Pentru că situaţia este de aşa natură încât acest lucru nu mai este posibil, odată ce vom lămuri în instanţă problema rezilierii contractului, iar «Telor Invest» ne va preda amplasamentul, CUP «Dunărea» va proceda la asfaltarea corespunzătoare a traseelor şanţurilor respective. Cu ceva timp în urmă, tot compania de utilităţi a astupat aceste şanţuri cu mixtură asfaltică, însă măsura a fost doar provizorie, iar mixtura în cauză nu avea cum să reziste prea mult în trafic”, ne-a mai explicat edilul-şef. 

ADMINISTRAȚIE

Încă o surpriză în Piaţa Mare

* în rotonda Halei Mari, dar și în sectorul lactate, au apărut, pe lângă aranjamentele florale realizate astă-vară, câteva bănci și jardiniere noi * inițiativa este apreciată în special de cumpărătorii vârstnici, care se pot odihni, preț de câteva minute, într-un spațiu cu aspect plăcut

Publicat

în

Reamintim că, odată cu reparaţiile şi igienizările executate în acest an în Hala Mare, Administraţia Pieţelor și Târgurilor (APT) Brăila a venit şi cu o serie de surprize plăcute pentru brăileni: sutele de glastre cu flori expuse în vitrine din sticlă, un aranjament floral cu o minifântână şi păsări exotice, în rotonda halei.

Două dintre cele 28 de ferestre/luminatoare sunt pictate pe sticlă cu imagini ce evocă produse agroalimentare, iar restul urmează să treacă prin același proces, conform promisiunilor administrației. De curând, însă, o altă surpriză în hala centrală: bănci şi flori (inclusiv de sezon).

“Nu mai rezemăm pereţii pe afară, fiindcă aici au apărut bănci, pe care putem să stăm și să privim la ceea ce este frumos, uitând un pic de grijile bătrâneţii şi ale vieţii”, ne-a declarat o familie de pensionari.

Ei aducându-şi aminte de vremurile când toamna debuta cu o avalanşă de produse agroalimentare româneşti, proaspete, ieftine şi gustoase, îndestulătoare pentru cămările iernii, toate provenind doar de la adevăraţii producători şi comercianţi brăileni.

În acele vremuri, Zilele Recoltei însemnau şi mustării/terase cu mici, pastramă, peşte şi lăutari. Deci, voie bună! Nu extindem acum subiectul, dar venim cu propunerea ca printr-un fotomontaj expus tot în rotonda halei, alături de o succintă istorie scrisă, să fie reamintite transformările prin care au trecut, de-a lungul timpului, Hala Centrală, dar și Piața Mare în ansamblul său.

Care piață merită această aducere aminte, ea devenind un simbol al unui comerţ civilizat la Brăila.

Citește articolul complet

ADMINISTRAȚIE

Jandarmeria Brăila a revenit la vechiul sediu, după finalizarea proiectului european de eficientizare energetică

* activitatea a fost reluată în sediul de pe strada Industriei după ce, din primăvara anului 2023 până la începutul acestei luni, sediul provizoriu a fost mutat într-o clădire a Liceului Tehnologic ”Constantin Brâncoveanu” Brăila – fostul liceu „Progresul” din cartierul Vidin

Publicat

în

Au fost finalizate lucrările de reabilitare la fostul sediul al Jandarmeriei Brăila, de pe strada Industriei, iar instituția va reveni ”acasă”. În februarie 2023, contractul de finanțare pentru proiectul de renovare a clădirii, pentru eficientizarea energetică, a fost preluat de la Ministerului Afacerilor Interne, de fostul șef la instituției, colonel Nicolae Iulian Albăceanu.

După începerea lucrărilor de reabilitare, activitatea de la Jandarmeria Brăila s-a desfășurat într-o clădire a Liceului Tehnologic ”Constantin Brâncoveanu” Brăila – fostul liceu ”Progresul” din cartierul Vidin.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila, au anunțat, marți, că proiectul «Creșterea eficienței energetice în sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila», implementat de Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a fost finalizat, valoarea finală a investiției fiind de 8.551.881,71 lei, inclusiv TVA.

”Investiția a avut ca obiectiv îmbunătățirea performanței energetice a clădirii, reducerea consumului de energie și a costurilor de funcționare, precum și asigurarea unor condiții de lucru îmbunătățite pentru personal. Proiectul a fost implementat în perioada 14.02.2023 – 30.08.2026, având o valoare inițială de 9.632.174,08 lei, inclusiv TVA, și codul C5-B2.2.b125. Odată cu finalizarea lucrărilor, activitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila se reia la sediul principal modernizat, situat în municipiul Brăila, strada Industriei nr. 1”, se arată în informarea IJJ Brăila.

Pentru informații suplimentare, instituția poate fi contactată la numerele de telefon 0239.619.380 și 0239.617.112, pe site-ul www.jandarmeria-braila.ro sau la adresa de e-mail jandarmeriabraila@jandarmeria-braila.ro.

Renovare cu fonduri europene

După cum v-am informat, în februarie 2023, șeful Jandarmeriei Brăila a preluat de la Ministerului Afacerilor Interne contractul de finanțare semnat pentru proiectul de renovare a clădirii în care funcționează unitatea. Sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila intra în renovare, iar consumul de energie electrică și cel de încălzire urmau a fi reduse considerabil.

La vremea respectivă, la conducerea inspectoratului se afla colonelul Nicolae Iulian Albăceanu, care ulterior avea să fie suspendat pentru fapte de corupție. Între timp, acesta și-a recăpătat funcția, însă a intrat în concediu de paternitate.

Cert este că, la începutul anului 2023, în momentul lansării proiectului, Albăceanu, din postura de șef al IJJ Brăila, a explicat de ce era necesară reabilitarea sediului și ce lucrări urmau a fi executate.

Astfel, a fost punctat faptul că imobilul a fost construit în anul 1978 și nu mai corespundea din punct de vedere al eficienței și calității termice, rezistența termică a pereților exteriori fiind sub valoarea minimă prevăzută de normele tehnice în vigoare.

Învelitoarea era de tip terasă necirculabilă și trecuse în timp printr-o serie de reparații curente, care însă nu rezolvaseră complet problema infiltrațiilor. Din această cauză, pereții adiacenți erau predispuși în permanență la umezire, favorizând apariția degradărilor la tavane și pereți, precum și apariția igrasiei și a mucegaiului.

Era nevoie, așadar, de soluții moderne pentru stoparea infiltrațiilor. În plus, proiectul a prevăzut implementarea unor soluții de ultimă generație.

„Sursele regenerabile de energie ce vor fi implementate în cadrul proiectului sunt reprezentate de pompe de căldură de tip aer-apă și integrarea acestora în sistemul existent de încălzire; panouri solare fotovoltaice pentru asigurarea parțială a consumului electric; pentru reducerea consumului de energie datorat ventilării spațiilor se propun recuperatoare de căldură locale; instalație de panouri solare termice cu tuburi vidate, instalație de stingere cu apă a incendiilor cu hidranți interiori și exteriori, instalații de iluminat de securitate, instalații detectare și avertizare incendiu, stație de pompare pentru hidranți și rezervă de incendiu montată subteran. Clădirea nu necesită consolidare, întrucât expertiza a încadrat-o în clasa de risc seismic 3”, a precizat, în februarie 2023, conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi Brăila.

S-a anunțat atunci că perioada de implementare a proiectului nu va depăși termenul de 30 iunie 2026, dar a fost totuși o mică întârziere.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧