• doi tineri cu vârste de 21, respectiv 19 ani, au încercat, joi, să sustragă, cu o căruţă, câţiva arbori doborâţi de Seroplant, însă au avut...
• valoarea investiţiei nu se va ridica la 300.000 lei, cum se preconizase iniţial, ci va ajunge doar la 186.430 lei, fără TVA • lucrările vor...
• restricţiile sunt impuse de lucrările de reabilitare a carosabilului • ele ar putea intra în vigoare chiar de astăzi, dacă muncitorii firmei “Micatis” se vor...
• după o investiţie substanţială, de circa 4 milioane de lei, nou înfiinţatul serviciu de reparaţii asfaltice din cadrul Primăriei şi-a început activitatea • prima misiune:...
• acesta va funcţiona într-o sală din incinta Centrului de Creaţie din Piaţa Traian • are circa 80 de locuri şi aparatură de proiecţie de ultimă...
• 3.014 exemplare au murit sau au fost eutanasiate de autorităţile veterinare • focarele de boală s-au manifestat până la ora actuală în zona de nord...
• o acţiune de control a Protecţiei Consumatorilor, asistată de Poliţie, a scos la iveală mai multe nereguli: cântare neverificate metrologic, care nu ofereau garanţia unei...
• acestea vor fi folosite pentru expunerea operelor de artă realizate în cadrul Simpozionului Internaţional de Sculptură “Nicăpetre” • lucrările ar trebui să înceapă de joi,...
* în cursul zilelor de sâmbătă și duminică, în zonă va fi săpat un șanț adânc de 4 metri pentru montarea unei conducte de gaze *...
* după ce s-a mai încercat de câteva ori, fără succes, fixarea acestora, echipa de intervenții a Primăriei a venit, vineri dimineață, cu o nouă soluție...