Local
Amendat ca pieton, un brăilean îi acuză pe polițiști de comportamentul abuziv. Replica Poliției: ”S-a procedat corect!”
* un bărbat a trimis o sesizare redacției noastre, în care reclama «comportamentul abuziv și provocarea intenționată a unei contravenții» de către agenții din teren * Georgică G. a spus că, pe 6 octombrie, s-a angajat în traversarea străzii pe la colțul intersecției, prin loc fără marcaj pietonal, după ce s-a asigurat temeinic * singurul autovehicul de pe sensul opus era autospeciala de poliție, iar agenții i-au făcut semn să continue traversarea, apoi l-au amendat * bărbatul susține că acțiunea agenților constituie o provocare intenționată și o capcană rutieră, aceștia creând artificial o situație de contravenție prin invitația de a trece * pe de altă parte, de la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila ni s-a transmis că au fost efectuate verificări și nu au rezultat aspecte imputabile polițiștilor
Un brăilean s-a plâns că a fost sancționat pe nedrept de polițiștii din teren, după ce s-a angajat în traversare pe la colțul intersecției, pe Bulevardul Dorobanților, colț cu strada Cloșca, prin loc fără marcaj pietonal, după ce s-a asigurat temeinic. Pe sensul opus se afla o autospecială de poliție, iar reclamantul precizează că agenții i-au făcut semn să își continue traversarea, dar apoi l-au amendat.
Brăileanul Georgică G. susține că este vorba despre ”un comportament abuziv și provocarea intenționată a unei contravenții de către polițiștii din teren”. În sesizarea transmisă redacției, brăileanul care se consideră nedreptățit a arătat că acest comportament contravine rolului preventiv și de protecție al Poliției Române și că va iniția și demersurile în instanță (Judecătoria Brăila) pentru anularea procesului-verbal.
După ce am fost contactați de acesta, am transmis sesizarea către Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila, iar zilele acestea am primit răspunsul așteptat. Reprezentanții Biroului Relații Publice al IPJ Brăila au transmis că nu au rezultat aspecte imputabile polițiștilor din teren, din data menționată, dovadă că au procedat conform legii fiind și înregistrările cu body-worn, dispozitive portabile de înregistrare audio/ video.
Sesizarea brăileanului nemulțumit
Brăileanul Georgică G. ne-a sesizat despre incidentul petrecut pe 6 octombrie, în jurul orei 14:00, la intersecția Bulevardul Dorobanților cu strada Cloșca din municipiul Brăila, în care au fost implicați agenți din cadrul Poliției Rutiere angrenați în acțiunea numită ”Pietonii”.
Descrierea faptelor: ”În locul și la ora menționate, m-am angajat în traversarea străzii pe la colțul intersecției, prin loc fără marcaj pietonal, după ce m-am asigurat temeinic stânga-dreapta. Traficul era liber, singurul autovehicul de pe sensul opus fiind autospeciala de poliție. Deși aveau spațiu și timp suficient să își continue drumul fără a fi stânjeniți (aflându-mă la începutul traversării pe banda liberă), agenții de poliție au încetinit din timp (de la o distanță de aprox. 150 m) și au oprit mașina când am ajuns la mijlocul drumului. În acel moment, agenții mi-au făcut semn explicit cu mâna să continui traversarea.
Am urmat indicația agenților și am traversat. Imediat ce am ajuns pe trotuar, aceștia au pornit semnalele luminoase, m-au legitimat și mi-au aplicat o sancțiune contravențională pe motiv că aș fi obligat mașina de poliție să încetinească și că aș fi pus în pericol siguranța rutieră.
Consider că acțiunea agenților constituie o provocare intenționată și o capcană rutieră, aceștia creând artificial o situație de contravenție prin invitația de a trece, exclusiv pentru realizarea unei „norme” în cadrul acțiunii „Pietonii”. Acest comportament contravine rolului preventiv și de protecție al Poliției Române.
Prin urmare, solicit: Cercetarea disciplinară a agenților de poliție implicați în acest incident pentru exercitarea cu rea-credință a atribuțiilor de serviciu și provocarea unei abateri. Conservarea și verificarea înregistrărilor video de pe camerele purtate pe corp (BodyCam) ale agenților din data de 06.10, ora 14:00 (Calea Dorobanților / Cloșca), precum și a camerelor de bord ale autospecialei.
Comunicarea în termen legal a măsurilor dispuse în urma cercetării interne.
Precizez că am inițiat/voi iniția și demersurile în instanță (Judecătoria Brăila) pentru anularea procesului-verbal”.
Toate aceste aspecte au fost prezentate în sesizarea pe care Georgică G. a făcut-o către redacție. Chiar dacă redactorii au trimis sesizarea către IPJ, la începutul lunii trecute, a mai durat însă până polițiștii au efectuat verificările.
Răspunsul IPJ Brăila
Polițiștii brăileni ne-au transmis că, la data de 6 octombrie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au desfășurat activități cu caracter preventiv și de combatere a abaterilor săvârșite de pietoni, în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră și a reducerii riscului de implicare a acestora în evenimente rutiere.
Astfel, în jurul orei 14:00, polițiștii au observat un bărbat de 66 ani, din municipiu, care se angajase în traversarea neregulamentară a bulevardului Dorobanților, în apropiere de intersecția cu strada Cloșca din municipiu, prin loc nemarcat și nesemnalizat cu indicator rutier specific. ”În contextul analizării unui posibil risc rutier și a valorilor ridicate de trafic, polițiștii au asigurat deplasarea pietonului către zona pietonală/trotuar, în scopul traversării în condiții de siguranță și prevenirii unor evenimente rutiere neplăcute. Pietonul a fost sancționat contravențional cu amendă conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind informat cu privire la posibilitatea contestării procesului-verbal de contravenție la instanța de judecată competentă. În urma sesizărilor înaintate de persoana în cauză, la nivelul I.P.J. Brăila au fost efectuate verificări prin intermediul structurii de specialitate cu privire la modalitatea de intervenție a polițiștilor. Astfel, nu au rezultat aspecte potențial imputabile polițiștilor, în referire la angajarea răspunderii acestora conform Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului”, se arată în răspunsul transmis.
După cum mai explică polițiștii, cu privire la modalitatea de utilizare în activitățile polițienești a echipamentelor de tip body-worn, camera este reglementată prin intermediul Dispoziției inspectorului general al I.G.P.R. nr. 97/2020, modificată prin Dispoziția inspectorului general al I.G.P.R. nr. 60/2022, acte administrative emise în conformitate cu Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române. ”Astfel, perioada de stocare a înregistrărilor realizate cu dispozitivele de tip body-worn camera este de 6 luni, cu excepția acelor înregistrări care fac obiectul unor proceduri judiciare și care se păstrează dincolo de acest termen, urmând regimul probelor”, se mai arată în răspunsul IPJ Brăila.
Local
Accident rutier la Surdila Greci, cu trei mașini implicate
* un tânăr din Buzău conducea un autoturism pe DN 2B, dinspre Brăila către Buzău, dar a efectuat virajul la stânga pentru a intra pe un drum județean * a intrat în coliziune cu un autoturism, care a ricoșat în altă mașină * o persoană a ajuns la spital
Un bărbat a ajuns la spital, după ce a fost rănit în urma unui accident rutier, produs în dimineața zilei de astăzi, vineri, 13 noiembrie , în jurul orei 07:15. Polițiștii au fost sesizați prin apel 112 generat de eCall, cu privire la faptul că pe DN 2B, la ieșire din localitatea Surdila Greci, a avut loc un accident rutier.
Din datele obținute de polițiștii ajunși la fața locului, se pare că, un tânăr de 28 de ani din Buzău, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2B, dinspre Brăila către Buzău, ar fi efectuat virajul la stânga către DJ 203. În acel moment, acesta ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani din Buzău, ce se deplasa pe sensul opus de mers, către Brăila. ”În urma impactului, autoturismul din urmă ar fi fost proiectat într-un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din Brăila, ce se deplasa dinspre Brăila către Buzău. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero. Bărbatul de 44 de ani a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, au transmis polițiștii.
Local
Șoferul care a fugit de la locul accidentului, după ce a lovit țeava de gaze, avea permisul suspendat
* autorul accidentului produs pe 11 noiembrie, pe Bulevardul Dorobanților, unde a lovit un imobil, o mașină parcată și o țeavă de gaze, s-a predat la Poliție * s-a constatat că avea permisul suspendat * a fost amendat contravențional cu 3.460 lei și s-a ales cu dosar penal
Acuzat de producerea unui accident rutier și fugă de la locul faptei, tânărul care conducea autoturismul pe Bulevardul Dorobanților și a pierdut controlul, lovind un imobil și o țeavă de gaze, a decis să se predea. Acesta s-a prezentat la sediul Poliției Brăila și, în urma verificărilor, s-a constatat că avea permisul suspendat.
”În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat șoferul, ca fiind un bărbat de 29 de ani, din municipiu, care ar fi condus autoturismul având suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. Pentru neregulile de natură contravențională constatate, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de 3.460 de lei. În cauză, a fost întocmit un dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
După cum v-am informat, pe 11 noiembrie, în jurul orei 20:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe Bulevardul Dorobanților, la intersecția cu strada Dianei, un autovehicul ar fi lovit un imobil. Polițiștii au constatat că un autoturism ce se deplasa pe Bulevardul Dorobanților, dinspre strada General Eremia Grigorescu către strada 1 Decembrie 1918, a pierdut controlul volanului, a intrat în coliziune cu un autoturism ce se afla parcat și a provocat distrugeri unui imobil și unei țevi de gaze.
La fața locului, nu a fost identificat șoferul autoturismului implicat în evenimentul rutier, deoarece acesta părăsise locul accidentului. După evenimentul produs, au intervenit pompierii din cadrul I.S.U. Dunărea Brăila și reprezentanții Distrigaz.
Polițiștii au efectuat verificări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și identificarea persoanei care s-a aflat la volan.





















