ADMINISTRAȚIE
Asfaltări pe Calea Galaţi, în zona pod Brăilița și la intersecția cu bulevardul Cuza
* se intervine pe aliniamentul liniei de tramvai, respectiv în sensul giratoriu * circulația nu este oprită, dar se desfășoară greoi, prin organizarea de șantier
La fel ca pe bulevardul Dorobanților, unde lucrările au început de câteva săptămâni, și pe Calea Galați, pe tronsonul dintre bulevardul Dorobanților și pod Brăilița, se reface covorul asfaltic din zona liniilor de tramvai.
Lucrarea este executată în ritm intens de firma ”Concivia”, în cadrul contractului multianual de întreținere străzi încheiat cu Primăria Brăila.
O altă zonă unde se lucrează în prezent este intersecția bulevardului Cuza cu Calea Galați, în proximitatea sensului giratoriu. Aici lucrează echipele firmei ”Micatis”.

Atenţie şoferi şi pietoni , fiindcă în ambele situaţii se circulă prin organizarea de şantier!
Locuitorii din Brăiliţa – Vidin, se întreabă când se va relua circulaţia tramvaielor și aici, mai ales că şi acolo sunt porţiuni de carosabil şi de linie, cu probleme. Exemplu, la străzile Octav Doicescu şi Ulmului. “Vom interveni şi acolo, însă acum, după o iarnă foarte capricioasă avem de rezolvat urgent o sumedenie de lucrări la întreţinere străzi”, ne-a declarat un reprezentant al Primăriei.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR





































