Social Media

LOCAL

A încercat să fugă cu coșul de cumpărături, dintr-un magazin de pe Calea Călărașilor

Publicat

în

• un tânăr de 23 de ani, acuzat de furt, a fost depistat de polițiști, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat societății comerciale
 
Cercetat penal pentru furt calificat, după ce a luat-o la fugă cu un coș de cumpărături. În seara zilei de 13 ianuarie, în jurul orei 19:00, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică au identificat pe Calea Călărașilor din municipiu un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Brăila. Acesta a ieșit alergând dintr-o societate comercială, având asupra sa un coș de cumpărături.
Tânărul a fost depistat de polițiști, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate de către polițiști și predat societății comerciale.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furtul calificat.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile