Social Media

LOCAL

A căzut de pe o scară, s-a lovit la cap dar a refuzat îngrijirile medicale. A doua zi a fost găsit decedat în curtea locuinței

Publicat

în

* i s-a întâmplat unui brăilean în vârstă de 62 de ani, din Brăilița
 
 
 
Un brăilean în vârstă de 62 de ani a refuzat să primească îngrijiri medicale după ce a căzut de pe o scară și s-a lovit la cap. Din nefericire, leziunile suferite au fost mai grave decât s-a crezut inițial, iar a doua zi bărbatul a fost găsit fără suflare în curtea propriei locuințe situate, potrivit unor martori, pe strada Iezerului, din cartier Brăilița.
”Astăzi, 20 iulie a.c., în jurul orei 12:50, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit decedat în curtea locuinței situată pe raza municipiului Brăila. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări a rezultat faptul că, aseară, bărbatul în vârstă de 62 de ani, din Brăila, ar fi căzut de pe o scară. În urma incidentului, bărbatul a suferit leziuni în zona capului, însă a refuzat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. În cursul zilei de astăzi, femeia care îl vizita în mod regulat pe bărbat, pentru a-i aduce mâncare, l-a găsit decedat pe un fotoliu în curtea locuinței.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicina Legală Brăila pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile