* zilele trecute, parohiile „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” și „Nașterea Maicii Domnului”, din municipiu, au organizat excursii și activități pentru zeci de copii, în cadrul programului...
* este vorba despre un fost punct termic (PT4 Călărași) aflat pe Strada Mioriței, lângă Blocul nr. 16 * în prezent acesta se află în proprietatea...
• nu toate investițiile se măsoară în asfalt sau clădiri. Unele se măsoară în zâmbetele copiilor și în șansele pe care aceștia le primesc • la...
* asta a declarat, recent, primarul Marian Dragomir, imediat după aprobarea în CLM Brăila a contribuției municipalității în acest an pentru Asociația de Cooperare și Parteneriat...
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prin Facultatea de Științe ale Educației, anunță finalizarea cu succes a proiectului „EduLeadManager – dezvoltarea capacității instituționale a unităților de...
* boxerii Iustin Iordache și Luca Neruja, legitimați la CSM Brăila, sunt laureați ai primei ediții ale acestei competiții * ambii și-au etalat talentul și au...
În Eparhia Dunării de Jos a devenit, deja, o tradiţie ca în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului (perioada 1-14 august), cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul...
* în perioada 7-9 august, orchestre și fanfare reprezentative ale armatelor din România și din alte șase țări ale Europei vor evolua la Brăila, în cadrul...
• opt elevi ai Liceului Teoretic ”Panait Cerna” Brăila au reprezentat România la proiectul internațional Lelenfant 2026, desfășurat în perioada 9–29 iulie, la Wrocław (Polonia), unde...
* este vorba despre un proiect turistic cu mare potențial care își propune să promoveze frumusețile Dobrogei, inițiat de Asociația ”Via Dobrogeana”, ce ia în calcul...