* după un meci care a semănat cu un antrenament cu public Sportul a înregistrat o înfrângere severă, 8-0, la Galați, în partida cu Oțelul,...
* Necoară a marcat din două faze fixe, iar Viitorul Ianca s-a impus cu 2-1 la Dinamo Bacău Viitorul Ianca este singura formație din județul...
* într-un comunicat de presă, CONAF face publice concluziile la care au ajuns participanții după dezbaterea publică “Turismul românesc: Între impas și oportunitate” * nevoia de...
* luni, la Centrul Diversității Culturale din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I”, va fi vernisată o expoziție de obiecte tradiționale originare de la rușii lipoveni *...
Există și o parte bună a scandalului Florin Cîțu versus USR-Plus. De fapt chiar două, dacă stau să mă gândesc. În primul rând, faptul că liderii...
* consilierii județeni au aprobat în cele două ședințe din august 32 de proiecte investiționale venite dinspre 24 de unități administrativ teritoriale din județul nostru *...
* dacă în aprilie consilierii municipali au aprobat un proiect privind reabilitarea acoperișului a trei corpuri de clădire, parte din imobilul de pe Calea Galați nr....
Ieri, cu o majoritate zdrobitoare, Biroul Permanent Judeţean al PNL Brăila i-a retras sprijinul politic fostului preşedinte interimar, în prezent secretar de stat la Ministerul Muncii,...
* din cei 360 absolvenți care au participat la a doua sesiune a examenului, au reușit să promoveze doar 110 S-au afișat rezultatele finale la...
* workshopul se adresează în special tinerilor * cursul va fi susținut de Gabriel Stoica, trainer specializat în zona investițiilor pe piețele financiare Biblioteca Județeană...