Social Media

Editorial

Partea bună a conflictului Cîțu – USR-Plus

Timp de citire: 4 minute

Există și o parte bună a scandalului Florin Cîțu versus USR-Plus. De fapt chiar două, dacă stau să mă gândesc. În primul rând, faptul că liderii USR-Plus s-au bulucit efectiv să negocieze cu mult hulitul partid AUR, retrogradul, naționalistul, homofobul, pro-familia tradițională, anti-vaccin șI lista ar putea continua cu o sumedenie de teme extrem de populiste, demonstrează, fără tăgadă, că aceste partide nou apărute sunt mai toxice decât cele care s-au învechit în rele pe scena politică românească. Încă de acum câteva luni am afirmat public că sunt de preferat PNL și PSD cu toate defectele celor două formațiuni politice decât aceste noi structuri susținute din umbră de alte structuri… să ne ferească Dumnezeu! Revenind la scânteia care-a aprins această criză – e tot ce ne mai lipsea! – din punctul meu de vedere este vorba de interese personale sau de grup. Bătălia pe bani, atâția câți au mai rămas de prăduit, animă spiritele. În cazul USR Plus înțeleg că se doreau cele 10 milioane de euro pentru Ministerul Sănătății. Premierul Florin Cîțu voia banii pentru primarii din teritoriu care urma să-l ajute să câștige șefia PNL. Sigur, PNDL3 înseamnă bani nu numai pentru primarii PNL, asta-i clar, iar comunitățile – având în vedere că discutăm de apă, canalizare, gaze – teoretic, ar fi interesate. Practic, la veniturile din mediul rural să-i mai pui pe oameni să plătească și apa și canalizarea și gazele, acum, când toate se scumpesc, e greu. Sigur că civilizația înseamnă fără toaletă în fundul curții, dar fără bani suficienți, familiile sărace tot necivilizate vor rămâne. Concluzie: și mai mulți bani în sectorul sanitar cheltuiți AIUREA , nu ar crește calitatea actului medical ci doar profitul firmelor de casă. După cum milioanele date pe la primăriile din țară vor crește în principal șansele lui Cîțu la șefia PNL, eventual procentele primarilor și cotizația clientelei de partid. Chestia e că nici Cîțu și nici alde Barna și Cioloș, care și-o trag și între ei, fix ca la liberali, nu au ales procedura care să le pună la adăpost, cât de cât, moralitatea gesturilor. Din punctul meu de vedere, Florin Cîțu putea să pornească tăvălugul birocratic din timp. Nu peste noapte și nici într-un caz noaptea, după ce a ieșit atâta scandal pe vremea guvernării PSD cu ordonanța 13. Apoi, Cîțu putea să explice ca să înțeleagă toată lumea că este nevoie de această Ordonanță de Urgență ca să se poată da banii la rectificarea bugetară. La fel, alde USR – Plus trebuia să-și sfătuiască ministrul de Justiție să procedeze fără echivoc cu avizul: pozitiv sau negativ. Nu așa cum s-a întâmplat, nici albă, nici neagră. Acum, marea masă a românilor înțelege ce poate din tot iureșul ăsta, în funcție de televiziunea la care se uită. Chestia e că și cei mai înfocați susținători ai progresiștilor USR – Plus s-au cam ofilit. Repet, alianța cu AUR chiar dacă nu se va concretiza a arătat că pentru a-și vedea sacii-n car liderii Barna&Cioloș sunt gata de orice. Așadar, cu ce sunt ei mai buni decât unul ca Liviu Dragnea? Sunt pe tobogan, asta-i clar, iar eu chiar mă bucur că ipocrizia acestor inși cu legături primejdioase pentru România a ieșit la iveală. Pe de altă parte, le-a dat Dumnezeu și lui Cîțu și lui Barna și lui Cioloș griji noi, ca să ne mai lase în pace cu vaccinarea obligatorie și discriminările aferente care se coceau în laboratoarele puterii. Cearta lor e spre binele celor care mai au o șansă să nu înnebunească de la atâta panică transmisă, zi de zi, la televiziuni. Nu le mai arde lui alde Cîțu, Barna și Cioloș să ne mai “ardă” cu restricții ca nu cumva să ne vină idei. Să înghițim precum guguștiucii tot ce ni se livrează, asta se dorește. Și la unii, mulți, chiar a funcționat! Chiar au crezut că încălcarea drepturilor constituționale este pentru a ne proteja sănătatea! 
Oameni buni, voi cei care încă mai gândiți cu propriul creier, nu uitați: drepturile și libertățile cetățenești sunt sfinte! Orice abatere deschide larg drumul spre iad, iadul pe pământ.

Editorial

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Publicat

în

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a fost citat ca martor de DNA Iași. Popa a dat declarații cam două ore joi, 1 octombrie. A doua zi, vineri, 2 octombrie, Ilie Bolojan a fost la DNA Iași unde a stat cam trei ore, tot în calitate de martor.

Dosarul este legat de o presupusă mită uriașă de 1,5 milioane euro pe care omul de afaceri din Vaslui Fănel Bogos ar fi dat-o ca să intre la premierul demis pentru a-l schimba pe directorul DSVSA Vaslui.

De altfel, în aceeași oală cu șeful DSVSA Vaslui este și Alexandru Bociu, șeful suprem al ANSVSA, care-ar fi refuzat să-l schimbe din funcție pe subalternul lui din Vaslui.

Conform unor surse de încredere, Alexandru Bociu a deranjat multă lume bună din PNL tocmai pentru că el aplică legea și nu execută ordine de partid.

Conform altor surse, inclusiv Alexandru Popa, liderul PNL Brăila, s-ar fi străduit să-l schimbe după ce Bociu nu l-a ”executat” pe Costică Peltea omul PSD din fruntea DSVSA Brăila. Cică Peltea nu i-ar fi dat lui Popa autorizație pentru un abator! Mai mult, după scandalul uriaș cu variola la ovine care-a lovit ferme din Brăila unde s-au depistat animale neînregistrate legal, Bociu a demis întreaga conducere a DSVSA, inclusiv adjunctul care era omul PNL.

La acest moment, DSVSA Brăila este condusă de specialiști trimiși de la București de același incomod Bociu. Pe de altă parte, ziarul Comunitatea a obținut o declarație de la deputatul Alexandru Popa, conform căreia el a fost citat ca martor al apărării: „Sunt un profesionist în agricultură (…) Nu am avut nicio treabă cu dosarul propriu-zis, dar am fost citat de doamna Trăilă (Cristina Trăila, secretar general al Guvernului Bolojan, în prezent inculpată în acest dosar- n.n) ca martor din partea dumneaei, ca să pot să dau o expertiză mai mult tehnică”.

Logic, asta înseamnă că Trăilă are încredere în Popa, că doar nu este singurul profesionist în agricultură din țara asta. Mai mult, am putea afirma că Popa i-ar putea fi dator! Cu ce , nu se știe! În fond, nimănui nu-i convine să depună mărturie la DNA, decât dacă nu are loc de întors.

Apoi, dacă știi că ești total neimplicat în practicile toxice ale demiterilor și numirilor după propriile interese în acest caz, de ce mergi cu avocatul de mână? Sincer, când ești complet nevinovat, când nu ai făcut nimic care să miroasă a trafic de influență, de ce ai nevoie de avocat?

Un răspuns ar putea fi legat de maniera controversată de instrumentare a dosarelor, dar și de măsurile preventive care au un puternic iz politic, de aici și scăderea dramatică a credibilității justiției în general. Ca să nu mai vorbim de maniera în care se face justiție la televizor.

În acest context, nu putem să nu ne aducem aminte cum a tratat PNL Brăila, în frunte cu Alexandru Popa și numitul Chivu Cătălin, episodul în care, în urma unui denunț, DNA a ridicat documente de la Consiliul Județean legate de HC Dunărea.

Vă aduceți aminte că Francisk Chiriac, președintele CJ, și Adrian Manole, președintele HC Dunărea, erau deja condamnați de liderii PNL și Chivu? Acum aceiași liberali în frunte cu numitul Chivu nu mai scot o vorbă! Culmea, nu se mai aude nimic în legătură cu acel dosar in rem, deși au trecut atâtea luni! Sau poate procurorii așteaptă alegerile locale… Orice e posibil!

Citește articolul complet

Editorial

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei, și? De parcă ar fi primul!

Publicat

în

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei și? De parcă ar fi primul!

Constituția este stâlpul democrației! Când se încalcă o dată legea fundamentală a statului, puteți fi siguri că vor urma și alte încălcări, din ce în ce mai ”justificate”, până se va ajunge ca respectarea Constituției să devină excepția.

În ultimii ani au fost multe încălcări și aș aminti de încălcările flagrante ale drepturilor și libertăților cetățenești în perioada pandemiei. Pe o ură colectivă  – vacciniști versus anti-vacciniști – guvernele (Orban, dar mai ales Câțu) din acea perioadă și-au bazat așa-zisele reguli, care-au încălcat în lanț drepturile și libertățile cetățenești.

Un singur aspect reamintesc: cum să impui vaccinarea cu un vaccin experimental, când cetățenii sunt atât de diferiți, au boli, au alergii, au slăbiciuni etc etc. Ei bine, s-a putut și poporul plătește și va plăti în continuare pentru milioanele și milioanele și milioanele de doze, care ar fi trebuit administratate tuturor, cam câte 6 de căciulă. ”Noroc” că a izbucnit războiul Rusia – Ucraina astfel că, peste noapte, a dispărut și Covid-ul și regulile absurde.

Următoarea încălcare flagrantă a Constituției a fost atunci când i s-a interzis Dianei Șoșoacă, președintele S.O.S România, să candideze la președinția țării. Ion Iliescu care se bucura de o popularitate imensă nu a avut curajul să facă așa ceva atunci când a candidat Corneliu Vadim Tudor din partea PRM. Să ne aducem aminte cât de dur și amenințător era în limbaj C.V. Tudor. Până la urmă, liderul PRM a fost învins democratic la vot.

Dacă Diana Șoșoacă era lăsată să candideze, cu siguranță ”mânca” din voturile lui Călin Georgescu și niciunul nu ajungea în turul 2. Părerea mea! Sau poate ajungea, dar nu cu un scor atât de mare și atunci ”proeuropenii” se aliau în spatele candidatului pro-occidental, care câștiga democratic alegerile.

Acum, după atâtea luni de la învestirea lui Nicușor Dan, sincer, nu era mai bună Elena Lasconi? A treia oră când s-a încălcat fragrant legea fundamentală a țării a fost când s-au anulat alegerile prezidențiale – turul I -, când s-au calificat Călin Georgescu și Elena Lasconi. Pe ce motiv? Nicușor Dan a promis  desecretizarea documentelor, că le va face publice ca să priceapă toată lumea de ce s-au anulat alegerile prezidențiale, o premieră în România post-comunistă. Nu s-a desecretizat nimic, că nu aveau ce. În schimb, Călin Georgescu a fost martirizat și a intrat în categoria adulaților. Ferească Dumnezeu să zici ceva de Georgescu!

Dar cum a fost sacrificată Elena Lasconi pentru Nicușor Dan, vă mai aduceți aminte? Iar acum progresiștii nu-l mai înghit pe președintele Dan! S-au lipit de Ilie Bolojan care este și el un ”Mesia”, adulat, indiferent ce-ar face. Să te ferească Dumnezeu să zici ceva de Bolojan!

În fine, abia acum vine lovitura de grație: preaiubitul și întâiul matematician al țării, Nicușor Dan a început să interpreteze Constituția ca pe un text de la Limba Română. Fără nicio legătură cu Matematica. Astfel că, întâi l-a propus pe Tomac, al cărui partid nici nu a intrat în Parlament. Acum l-a desemnat pe Veștea, peste capul Bolojan al PNL, ceea ce a dus deja la împărțirea liberalilor în două tabere. În plus, o dă încontinuu că el ”nu vrea” un guvern votat de AUR sau cu membri AUR pe post de miniștri.

Păi, cum vine asta? Votanții AUR nu sunt români? Nicușor Dan nu este președintele tuturor românilor, ci doar al ”proeuropenilor”? Am zis-o și-o repet: întâi președintele să fi desemnat un premier de la PSD, partidul situat pe locul I la ultimele parlamentare. Dacă Grindeanu&Co nu treceau un guvern de Parlament, la rând intra AUR! Dacă nici AUR nu făcea nimic, a treia oară votau toți parlamentarii cu ochii închiși, orice guvern. Asta-i formula rezultată după ultimele parlamentare! Este practic imposibil fără PSD sau fără AUR. Și dacă partidele ”proeuropene” nu se înțeleg între ele, atunci hai la anticipate! De ce-i este frică lui Nicușor Dan să respecte Constituția?

Ce crede el sau altcineva – Bolojan, Veștea, Grindeanu, Fritz –  că dacă împart, pe față, alegătorii românii în cetățeni de mâna întâi și cetățeni de mâna a doua, după votul exprimat la ultimele alegeri, Europa va ajuta România cu bani, dacă nu-și îndeplinește jaloanele pe care tot ai noștri conducători le-au negociat? Nu, fraților! Stați liniștiți! Uitați-vă la țările din jur cum tratează interesul național. Cu atenție! Că vremurile se schimbă!

Ai noștri conducători însă, par din ce în ce mai mult rupți de realitatea în care trăiesc românii și își permit să facă ”fițe” de parcă am fi o țară bananieră, fără Constituție, fără democrație, fără reguli.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧