Social Media

LOCAL

100 km/h pe Bulevardul Dorobanților! Șoferul nu a oprit la semnalul polițiștilor

Publicat

în

• polițiștii au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire, șoferul continuându-și deplasarea • acesta a fost prins la scurt timp, iar în urma testului cu aparatul etilotest s-a constatat că șoferul vitezoman era și băut
 
În noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 01:30, polițiști din cadrul Biroului Rutier l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 40 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe bulevardul Dorobanților, având viteza de 100 km/h. ”Polițiștii au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire, șoferul continuându-și deplasarea.
La scurt timp, autoturismul a fost identificat pe strada Odobești din municipiu, în zonă fiind identificat și șoferul acestuia, un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din Brăila. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice”, au transmis polițiștii.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile