Social Media

LOCAL

Zeci de intervenții ale pompierilor brăileni în ultimele 24 de ore. Incendii, accident rutier și misiuni SMURD

* flăcări în portul Brăila, la un operator economic care colectează fier vechi * în localitatea Victoria au ars 350 baloți de paie * la Gropeni, un bărbat s-a ales cu arsuri grave la mâini după ce o anexă din gospodărie a luat foc din cauza unei lămpi electrice de iluminat improvizate

Actualizat:
Timp de citire: 3 minute

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dunărea” Brăila a intervenit în ultimele 24 de ore la 20 de situații de urgență, cele mai multe dintre acestea fiind misiuni SMURD pentru acordarea primului ajutor, dar și incendii de vegetație, un accident rutier și incendii produse la o gospodărie, un operator economic și un transformator electric.
Potrivit reprezentanților ISU Brăila, echipajele SMURD au acordat asistență medicală pentru 11 persoane din municipiul și județul Brăila, acestea fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila. De asemenea, o persoană a fost predată unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Brăila.
Pompierii au intervenit, în cooperare cu serviciile voluntare pentru situații de urgență, pentru stingerea a patru incendii de vegetație uscată, miriște și gunoi menajer produse în localitățile Viziru, Romanu și Lanurile. Flăcările au afectat aproximativ 200 de metri pătrați de vegetație uscată, patru hectare de miriște de grâu și circa 20 de tone de gunoi de grajd. În toate cazurile, cauza probabilă a incendiilor a fost arderea resturilor vegetale fără respectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor.
În cursul dimineții de 30 iulie, în jurul orei 8.10, Garda de Intervenție Ianca a fost solicitată să intervină la un accident rutier produs în localitatea Bordei Verde. Patru persoane au fost rănite, toate fiind conștiente la sosirea echipajelor de intervenție. Victimele au fost preluate și transportate la UPU Brăila de echipajele SMURD și SAJ.


O altă intervenție importantă a avut loc în localitatea Gropeni, unde pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Brăila au lichidat un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. În urma incidentului, o femeie a suferit un atac de panică, iar un bărbat a fost rănit, prezentând arsuri la nivelul membrelor superioare. Acesta a fost transportat la spital de echipajul SMURD. Incendiul a distrus anexa gospodărească, cu o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați, împreună cu bunurile aflate în interior. Cauza probabilă a fost utilizarea unei lămpi electrice de iluminat improvizate.

La ora 10.50, trei autospeciale de stingere au intervenit în zona Portului Brăila, unde un incendiu a cuprins aproximativ 10 tone de deșeuri din mase plastice aflate la un operator economic specializat în colectarea fierului vechi. Incendiul a fost lichidat în aproximativ 25 de minute, fără a fi înregistrate victime. Primele cercetări indică drept cauză probabilă o scânteie mecanică produsă de un utilaj aflat în funcțiune.
Spre seară, pompierii din Însurăței au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la aproximativ 350 de baloți de plante furajere în localitatea Victoria. Și în acest caz, cauza probabilă a fost arderea resturilor vegetale fără respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor.
Ultima intervenție majoră a avut loc în noaptea de 31 iulie, în localitatea Movila Miresii, unde pompierii au stins un incendiu izbucnit la un transformator electric. Flăcările au distrus transformatorul și au afectat aproximativ 100 de metri pătrați de vegetație uscată. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit produs la echipamentul electric.
Reprezentanții ISU Brăila reamintesc populației că arderea resturilor vegetale fără respectarea normelor legale reprezintă un risc major de producere a incendiilor și îi îndeamnă pe cetățeni să manifeste responsabilitate pentru prevenirea unor astfel de evenimente.

LOCAL

O eroare de soft a pus în funcțiune sistemele de alarmare din localitățile brăilene de pe malul Siretului. ISU precizează că nu e niciun pericol

Publicat

în

Un mesaj care ar fi trebuit să fie transmis doar în localitățile aflate în proximitatea Barajului Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț, s-a auzit și în difuzoarele de mare putere ale sistemelor de alarmare montate de-a lungul râului Siret, în județul Brăila. Mesajul avertiza despre o creștere a nivelului râului ca urmare a unei deversări controlate efectuate la barajul de lângă Piatra Neamț. Astfel, locuitorii unor așezări brăilene precum Cotu Lung sau Vădeni, unde sunt montate sisteme de înștiințare-alarmare au putut auzi mesajul și s-au gândit că proprietățile lor ar putea fi în pericol. Ca urmare, mulți au sunat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila, pentru a cere lămuriri. ISU a transmis un comunicat de presă prin care a informat că nu există niciun motiv de alarmare, mesajul de la sistemul de alarmare fiind destinat doar localităților din apropierea barajului, transmiterea sa și în localitățile de pe malul Siretului din județul Brăila fiind cauzată de o eroare de soft apărută în sistem.

”Astăzi, 07 noiembrie 2026, în jurul orei 16.00, din cauza unei erori de soft, în sistemul de înștiințare-alarmare la inundații pe râul Siret, care funcționează și pe raza județului Brăila, a fost transmis un mesaj către populație privind deversarea controlată din Barajul Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț. Mesajul nu era destinat localităților brăilene, care nu vor fi afectate de actuala situație. Atunci când va fi necesar, autoritățile locale și populația din localitățile județului Brăila, aflate în albia majoră a râului Siret, vor fi anunțate în timp operativ despre astfel de deversări controlate, astfel încît să poată lua măsuri de autoprotecție”, a transmis ISU Brăila.

Citește articolul complet

LOCAL

Fost șef al IPJ Brăila, cu multă experiență în prafuri, numitul Chivu Cătălin a găsit făină în loc de cocaină!

Publicat

în

Fost șef al IPJ Brăila, cu multă experiență în prafuri, numitul Chivu Cătălin a găsit făină în loc de cocaină!

Azi dimineață, numitul Chivu Cătălin a făcut un filmuleț cu o ”mare” descoperire pe Faleză: niște pungi cu ”praf” alb aruncate într-un coș de gunoi.

Fost șef al IPJ Brăila care a avut de-a face în viața lui profesională cu ceea ce se cheamă prafuri de mare risc, Chivu a considerat că trebuie să anunțe poliția ca să cerceteze ”enormitatea” întâmplată la Brăila, pe Faleza Dunării.

”Ia uitați ce este aici! Eu în clipa asta sun la poliție”, a zis polițistul pensionar ca și când ar fi descoperit niște kilograme de cocaină care ar valora, vă dați seama, o sumă uriașă.

Atât de uriașă încât nici un copil care s-a mai uitat pe la filme polițiste nu ar fi crezut că a fost aruncată la gunoi. Sigur, numitul Chivu nu a ratat ocazia să critice poliția că se mișcă greu, dar că el îi așteaptă pe cei de la Crimă organizată.

Zis și făcut! S-a mobilizat DIICOT-ul, s-au luat probe, s-au trimis la Constanța, așadar s-au consumat resurse din banii contribuabililor ca să i se dovedească numitului Chivu că la mijloc era doar făină.

De fapt, niște puști au făcut o farsă, iar deșteptul polițist pensionar, care a fost anunțat ”de cineva”, a intervenit prompt. Și-o fi pus întrebarea că poate cineva și-a bătut joc de el?

Până una alta, el a dat-o mai departe și-a aruncat-o în cârca DIICOT că poate polițiștii de la Crimă Organizată nu erau suficient de ocupați.

Cu asta se ocupă numitul Chivu Cătălin când nu merge în pelerinaje cu pensionarii de la Asociația ”Ana Aslan” sau când nu controlează activitatea spitalului din Făurei ca membru în Consiliul de Administrație din partea PNL. E ocupat, ce mai!

Poziția oficială a polițiștilor de la Crimă Organizată: făină alimentară

”Având în vedere sesizarea prin apel 112 a polițiștilor și informațiile apărute în spațiul public (postarea lui Chivu – n.n) cu privire la prezența unei substanțe susceptibilă de a avea efect psihoactiv, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat cercetări cu privire la împrejurările în care a fost depozitată substanța pulverulentă de culoare albă, astfel că a fost identificat un tânăr care ar fi aruncat substanța respectivă în spațiul de depozitare pentru deșeuri, fără a urmări provocarea unei stări de panică în rândul populației sau generarea unor suspiciuni cu privire la natura acesteia, afirmând că este făină alimentară.

Totodată, în urma analizelor de laborator a rezultat că respectiva substanță nu face parte din categoria substanțelor stupefiante sau psihotrope supuse controlului conform Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri cu modificările și completările ulterioare și nici alte substanțe psihoactive”.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧