Social Media

SPORT

Victorie pentru HC Dunărea în EHF European League

Publicat

în

• formația brăileană s-a impus la un gol, 29-30, în deplasarea de la  Lokomotiva Zagreb • câștigătoarea s-a decis în repriza a doua
 
Perioada cu meciuri din trei în trei zile a început să se resimtă la nivelul lotului echipei HC Dunărea, lucru semnalat și în deplasarea de la Lokomotiva Zagreb, însă faptul că, pe bancă, antrenorul Jan Leslie are soluții, a făcut ca formația brăileană să câștige acest meci. Astfel, a mai făcut un pas important pentru realizarea celui de-al doilea obiectiv, calificarea în faza următoare a competiției.
Pe ansamblu, jocul din etapa a treia a EHF European League a fost echilibrat și cu multe ratări de ambele părți. La acest capitol, formația brăileană a avut și ghinion, deoarece nu mai puțin de patru atacuri s-au încheiat cu aruncări în barele porții apărate de Mamic.
Fiecare echipă a condus la un gol în prima repriză. Lisjak a marcat pentru gazde, Kanaval a egalat la 1-1, iar Jezic a adus-o pentru prima dată pe HC Dunărea în avantaj, 1-2. Jocul a continuat în acest ritm până la pauză. HC Dunărea putea să conducă după primele 30 de minute dacă Udriștoiu marca în situație de unu la unu cu portarul gazdelor, dar extrema formației brăilene a ratat și la finalul primului act, scorul a fost egal, 16-16.
La începutul părții secunde, HC Dunărea a marcat de două ori prin Zivkovic și Araujo și s-a desprins pentru prima dată la două lungimi de adversara sa. Echipa pregătită de Jan Leslie a mai înscris de două ori prin Zivkovic și Jezic și pentru prima dată în meci s-a consemnat un decalaj de patru goluri între echipa gazdă și cea brăileană, 18-22. Însă bucuria jucătoarelor echipei brăilene a fost de scurtă durată pentru că  Lokomotiva Zagreb a reușit să egaleze la 22-22, în minutul 43.
Jocul a continuat în aceeași notă de echilibru. Fiecare echipă a condus la două-trei goluri dar finalul a fost foarte bine gestionat de HC Dunărea. Formația brăileană a avut un avans de trei lungimi, 25-28, în minutul 51 și tot același decalaj era înregistrat pe tabelă, 27-30, în minutul 57. Sedloska și Malec au mai înscris pentru echipa gazdă, însă Lokomotiva Zagreb nu a mai avut timp să egaleze, iar partida s-a încheiat cu victoria meritată a formației pregătite de Jan Leslie.
Pentru Dunărea au marcat: Zivkovic 8 goluri, Jezic 7, Kanaval 4, Quintino 3, da Rocha 2, Popa 2, Liscevic 2, Udriștioiu 1, Araujo 1, iar pentru Lokomotiva Zagreb au înscris: Prkacin 6 goluri, Japundza 5, Mehmedovic 4, Malec 4, Dramac 4,  Buric 3, Sedloska 1, Lisjak 1, Trunkova 1.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile