Social Media

SPORT

Victorie la patru goluri, 24-20, pentru HC Dunărea, la Dacia Mioveni

Publicat

în

* la pauză, formația gazdă a condus cu 14-12 * echipa brăileană s-a detașat în câștigătoare în ultimele 20 de minute ale partidei
 
 
 
Conform așteptărilor, HC Dunărea a câștigat, cu 24-20, partida disputată în deplasare la Dacia Mioveni, contând pentru etapa a 22-a a Ligii Florilor și continuă, cu șanse reale, să spere la o calificare în cupele europene. Sarcina jucătoarelor pregătite de Costică Buceschi și Cristian Preda nu a fost însă una ușoară pentru că echipa gazdă a luptat din răsputeri pentru un rezultat pozitiv. Iar meciul a fost echilibrat până în minutul 39, când s-a consemnat și ultima egalitate, 16-16.
În prima repriză s-a jucat cu “garda jos”. Kanaval a deschis scorul, Krnic (min. 2) a egalat și din nou HC Dunărea a preluat conducerea, 2-1, după golul înscris de Lupei. Jocul a continuat în același ritm, iar de la 3-3 în minutul 4, formația brăileană s-a desprins la două lungimi, 6-4, în minutul 8. Același decalaj de două goluri în favoarea echipei brăilene s-a regăsit pe tabelă și în minutul 16, după care au urmat cinci egalități, ultima la 12-12. Dacia Mioveni a gestionat mai bine finalul de repriză, a marcat de două ori, prin Lazăr și Constantinescu și după primele 30 de minute conducea cu 14-12.
Ilie a marcat primul gol al părții secunde și Dacia Mioveni s-a detașat la trei goluri, 15-12.
Echilibrul s-a menținut până în minutul 39 când s-a consemnat ultima egalitate, 16-16. HC Dunărea a înscris de șapte ori la rând, s-a distanțat la 23-16 și, încă din minutul 55, partida era jucată.
HC Dunărea s-a impus cu 24-20 și, cu 46 de puncte, se menține pe locul al 5-lea, la trei puncte în spatele Gloriei Buzău, formație care are un joc mai puțin disputat.
Pentru HC Dunărea au înscris: Gonzalez 7 goluri, Liscevic 6,
da Rocha 4, Venancio 2, Lupei 1, Kanaval 1, Balog 1, Quintino 1, Lavko 1.
 
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile